ANEMONĂ, anemone, s. f. 1. (La pl.) Gen de plante erbacee cu flori mari de diferite culori, care înfloresc de obicei primăvara (Anemone); (și la sg.) plantă care aparține acestui gen. 2. (Zool.) Anemonă-de-mare = actinie. – Din fr. anémone, lat. anemona.

anemonă-de-mare (animal) s. f., g.-d. art. anemonei-de-mare; pl. anemone-de-mare

ANEMONĂ-DE-MARE s. v. actinie.

anemonă-de-mare s. f.

anemonă-de-mare (animal) s. f., g.-d. art. anemonei-de-mare; pl. anemone-de-mare

anemonă sf [At: BRANDZA, FL. 25 / Pl: ~ne / E: fr anémone] 1 (Bot; reg) Dedițel (Pulsatilla montana) 2 (Zlg; îc) ~ de mare Actinie (Actinia).

ANEMONĂ s.f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete; (pop.) dedițel. ◊ Anemonă de mare = actinie. [< fr. anémone, cf. it. anemone, lat. anemona].

ANEMONĂ s. f. 1. plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, de diferite culori; dedițel. 2. ~-de-mare = actinie. (< fr. anémone, lat., gr. anemone)

ANEMONĂ, anemone, s. f. 1. (Bot.) Dedițel. 2. Compus: anemonă-de-mare = actinie. – Fr. anémone (lat. lit. anemona).

ANEMONĂ, anemone, s. f. 1. Dedițel. 2. (Numai în expr.) Anemonă-de-mare = actinie. Anemonele-de-mare... Adînc sub undele amare. Vor țese lumea lor suavă. BENIUC, V. 69.

ANEMONĂ, anemone, s. f. 1. (La pl.) Gen de plante erbacee cu flori mari de diferite culori, care înfloresc de obicei primăvara (Anemone); (și la sg.) plantă care aparține acestui gen. 2. (Zool.; în sintagma) Anemonă-de-mare = actinie. – Din fr. anémone, lat. anemona.

ANEMONĂ-DE-MARE s. (ZOOL.; Actinia) actinie, dedițel-de-mare, (reg.) trandafir-de-mare.