2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ANEMIÉRE, anemieri, s. f. Faptul de a (se) anemia.V. anemia.

ANEMIÉRE, anemieri, s. f. Faptul de a (se) anemia.V. anemia.

ANEMIÉRE s. f. Faptul de a (s e) anemia; slăbire a organismului cauzată de anemie. – Pronunțat: -mi-e-.

ANEMIÉRE s. f. Faptul de a (se) anemia. [Pr.: -mi-e-]

anemiére (-mi-e-) s. f., g.-d. art. anemiérii; pl. anemiéri

anemiére s. f. (sil. -mi-e-), g.-d. art. anemiérii; pl. anemiéri

anemiére sf [At: DA ms / V: (rar) -iare / Pl: ~ri / E: anemia] Slăbire din cauza anemiei.

ANEMIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) anemia. [Pron. -mi-e-. / < anemia].

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s')anémier.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s')anémier.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. A ajunge în stare de slăbiciune din cauza anemiei; a deveni anemic. S-a anemiat din cauza bolii.Tranz. Hrana proastă anemiază organismul. - Pronunțat: -mi-a.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Fr. (s')anémier.

anemiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 anemiáză, 1 pl. anemiém (-mi-em); conj. prez. 3 să anemiéze; ger. anemiínd (-mi-ind)

anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. și pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)

anemiá [At: DA / Pzi: -iéz / E: fr (s')anémier] 1-2 vtr (A aduce sau) a ajunge într-o stare de slăbiciune, prin anemie. 3-4 vtr (Fig) (A face sau) a ajunge fară putere.

ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / < fr. anémier].

ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr. /s'/anémier)

A SE ANEMIÁ mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic. [Sil. -mi-a] /<fr. [s']anémier

A ANEMIÁ ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /<fr. [s']anémier

*anemiéz v. tr. (d. anemie; fr. anémier). Med. Fac anemic. V. refl. Devin anemic.

Intrare: anemiere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anemiere anemierea
plural anemieri anemierile
genitiv-dativ singular anemieri anemierii
plural anemieri anemierilor
vocativ singular
plural
Intrare: anemia
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) anemia anemiere anemiat anemiind singular plural
anemia anemiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) anemiez (să) anemiez anemiam anemiai anemiasem
a II-a (tu) anemiezi (să) anemiezi anemiai anemiași anemiaseși
a III-a (el, ea) anemia (să) anemieze anemia anemie anemiase
plural I (noi) anemiem (să) anemiem anemiam anemiarăm anemiaserăm, anemiasem*
a II-a (voi) anemiați (să) anemiați anemiați anemiarăți anemiaserăți, anemiaseți*
a III-a (ei, ele) anemia (să) anemieze anemiau anemia anemiaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)