ancorare sf [At: DA / Pl: ~rări / E: ancora] 1 Aruncare a ancorei. 2 Fixare.

ANCORÁRE, ancorări, s. f. Acțiunea de a ancora; asigurarea unui vas, cu ajutorul ancorei, împotriva forței valurilor și a curenților; p. ext. oprire a unui vas care navighează. ♦ Fig. Fixare, legare (de o bază solidă). Pentru îndeplinirea muncii de construcție socialistă este neapărat nevoie de cadre noi... care să asigure și științei și artei o dezvoltare nestingherită prin ancorarea lor puternică de interesele poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 109, 6/2.

ANCORÁRE, ancorări, s. f. Acțiunea de a ancora.

ANCORÁRE s.f. Acțiunea de a ancora și rezultatul ei; ancoraj. [< ancora].

ANCORÁ, ancorez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o navă sau un corp plutitor de fundul apei cu ajutorul unei ancore; p. ext. a se opri, a ajunge (definitiv) undeva. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) fixa. 2. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pământ (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră.

ancora vti [At: MACEDONSKI, O. I, 161 / Pzi: ~rez / E: ancoră] 1 A arunca ancora. 2 A opri (corabia, vasul etc.) într-un loc, aruncând ancora. 3 (Fig) A trage la... 4 A fixa bine (2). 5 (Fig) A aduce la realitate.

ANCORÁ, ancorez, vb. I. 1. Intranz. A fixa o navă sau un corp plutitor de fundul apei cu ajutorul unei ancore; p. ext. a se opri, a ajunge (definitiv) undeva. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) fixa. 2. Tranz. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pământ (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră.

ANCORÁ, ancorez, vb. I. Intranz. A lăsa ancora în apă pentru a asigura împotriva valurilor sau a curenților o navă care staționează; p. ext. a opri o navă sau (subiectul fiind nava) a se opri din plutire. Am ancorat de cinci zile și aștept. SEBASTIAN, T. 31. Corăbii și vapoare de-a lungul malurilor dormeau ancorate, priponite cu frînghii groase de sîrmă. BART, E. 126. Un fluierat pornește de la vapoarele ancorate în port. DUNĂREANU, CH. 84. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. ♦ Fig. A se fixa de o bază solidă. Pădurea rămînea să se zbată pe loc, ancorată în piatră și pămînt. DUMITRIU, N. 187.

ANCORÁ, ancorez, vb. I. 1. Intranz. A lăsa ancora în apă pentru a asigura împotriva valurilor sau a curenților o navă care staționează; p. ext. a se opri din plutire. 2. Tranz. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pămînt (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră.

ANCORÁ vb. I. 1. intr. A scufunda ancora în apă pentru a fixa o navă care staționează; (p. ext.) a se opri din plutire. 2. tr. A lega un sistem tehnic de un altul sau de pământ pentru mai multă stabilitate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) fixa pe o bază solidă. [< it. ancorare].

ANCORÁ vb. I. intr. a imobiliza o navă, o mină cu ajutorul ancorei (1). II. tr. a lega un sistem tehnic de un altul sau de pământ pentru mai multă stabilitate. III. tr., refl. (fig.) a (se) fixa pe o bază solidă. (< it. ancorare)

A ANCORÁ ~éz 1. intranz. 1) (despre persoane) A scufunda ancora pentru a opri nava din deplasare; a arunca ancora. 2) (despre nave sau corpuri plutitoare) A imobiliza cu ajutorul unei ancore. 3) fig. A ajunge definitiv (undeva). 2. tranz. (sisteme tehnice, elemente de construcție) A fixa de pământ (sau de alt sistem tehnic) un element de construcție. /Din ancoră

ancorà v. a arunca ancora.

*ancoréz v. intr. (it. ancorare, fr. ancrer). Arunc ancora, opresc corabia ancorînd. Fig. Mă opresc după oare-care umblet: a ancora într’un partid.

ancorare s. f., g.-d. art. ancorării; pl. ancorări

ancoráre s. f., g.-d. art. ancorării; pl. ancorări

ancora (a ~) vb., ind. prez. 3 ancorează

ancorá vb., ind. prez. 1 sg. ancoréz, 3 sg. și pl. ancoreáză

ANCORÁRE s. (TEHN., MAR.) ancoraj. (~ unei nave.)

ANCORARE s. (TEHN., MAR.) ancoraj. (~ unei nave.)

ANCORARE imobilizare la sol a unei aeronave spre a o feri de acțiunea vântului.