ANATOMÍE s. f. Știință care studiază structura organismului uman, animal sau vegetal și raporturile dintre diferitele organe constitutive, bazându-se în primul rând pe disecție. ♦ Structură a unui organ sau a unei ființe. ♦ Conformație a unui corp. – Din fr. anatomie, lat. anatomia.

anatomie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr anatomie] 1 Știință care studiază structura ființelor (oameni, animale, plante) și raporturile dintre diferitele organe care le constituie. 2 Cercetare, studiere amănunțită, meticuloasă. 3 Manual sau tratat de anatomie. 4 (Fig) Structură.

ANATOMÍE s. f. Știință care studiază structura ființelor (animale sau vegetale) și a raporturilor dintre diferite organe constitutive. ♦ Structură a unui organ sau a unei ființe. ♦ Conformație a unui corp. – Din fr. anatomie, lat. anatomia.

ANATOMÍE s. f. 1. Știință care studiază structura ființelor organizate (animale sau plante). Anatomie comparată. 2. Structura unui organ sau a unei ființe organizate. Anatomia ochiului. ◊ Studiul atît al structurii cît și al proceselor fiziologice în dezvoltarea lor istorică are o însemnătate covîrșitoare pentru înțelegerea anatomiei și fiziologiei omului, a locului său în regnul animal, a originii și dezvoltării sale. ANATOMIA 12.

ANATOMÍE s. f. Știință care studiază structura ființelor (animale sau plante). ◊ Anatomie patologică = ramură a anatomiei care studiază structura patologică a organelor corpului. ♦ Structura unui organ sau a unei ființe. – Fr. anatomie (lat. lit. anatomia).

ANATOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul structurii ființelor (animale sau plante). ◊ Anatomie descriptivă = anatomie care se ocupă cu descrierea formelor diferitelor organe; Anatomie patologică = parte a anatomiei care studiază transformările anatomice intervenite în structura țesuturilor și a organelor corpului. ♦ Structura unei ființe sau a unui organ. [Gen. -iei. / < fr. anatomie, cf. lat. anatomia < gr. anatome – disecție].

ANATOMÍE s. f. 1. știință care se ocupă cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal. 2. disecție. ◊ structura internă a unui organism sau organ. 3. formă exterioară a unui corp. 4. (fig.) studiu, analiză minuțioasă. (< fr. anatomie, lat., gr. anatomia)

ANATOMÍE f. 1) Știință care se ocupă cu studiul structurii organismelor vii. ~ comparată. ~ patologică. 2) Structură a unui organism sau organ. [G.-D. anatomiei] /<fr. anatomie, lat. anatomia

anatomie f. 1. arta de a diseca un corp animal sau vegetal; 2. fig. analiză subtilă, cercetare amărunțită: o anatomie a pasiunilor inimei omenești.

*anatomíe f. (fr. anatomie, lat. anatómia, d. vgr. anatomé, disecare). Studiu structuriĭ unuĭ corp animal orĭ vegetal pin disecțiune. Fig. Analiză adîncă: anatomia vițiilor.

anatomie s. f., art. anatomia, g.-d. anatomii, art. anatomiei

anatomíe s. f., art. anatomía, g.-d. anatomíi, art. anatomíei

anatomie, anatomii s. f. (glum.) corp, trup

a zgudui anatomia cuiva expr. (er.) a(-și) epuiza partenerul de sex, a iubi intens.

a-l strânge anatomia expr. a fi bolnav.

a-și plimba anatomia expr. a pleca.