ANASTROFĂ, anastrofe, s. f. Procedeu stilistic constând în răsturnarea ordinii obișnuite a cuvintelor în frază. – Din fr. anastrophe, germ. Anastrophe.

anastrofă sf [At: DA ms / Pl: ~fe / E: fr anastrophe] (Grm) Răsturnare a ordinii obișnuite a cuvintelor.

*ANASTROFĂ (pl. -fe) sf. 📖 Intervertirea ordinii firești a cuvintelor (de noroc lipsit am fost, în loc de: am fost lipsit de noroc) [fr. < gr.].

ANASTROFĂ, anastrofe, s. f. Schimbare a ordinii obișnuite a cuvintelor într-o propoziție, cu scopul de a atrage atenția asupra unui amănunt. – Din fr. anastrophe, germ. Anastrophe.

ANASTROFĂ, anastrofe, s. f. Răsturnare a ordinii obișnuite a cuvintelor într-o propoziție. Propoziția: «Migdalați, puțin pieziș, arătau ochii bunicii» din romanul «Desculț» al lui Zaharia Stancu este un exemplu de anastrofă.

ANASTROFĂ, anastrofe, s. f. Schimbare a ordinii obișnuite a cuvintelor într-o propoziție. – Fr. anastrophe (< gr.).

ANASTROFĂ s.f. (Lit.) Inversare a topicii normale a cuvintelor în frază. [< fr. anastrophe].

ANASTROFĂ s. f. 1. procedeu stilistic constând în inversarea topicii normale a cuvintelor într-o propoziție. 2. perioadă cu modificări rapide în forma organismelor. (< fr. anastrophe)

ANASTROFĂ ~e f. Procedeu stilistic care constă în inversarea ordinii obișnuite a cuvintelor într-o propoziție. /<fr. anastrophe

*anastrófă f., pl. e (vgr. anastrophé, d. strépho, întorc). Ret. Inversiune: te du îld. du-te.

!anastrofă (desp. -nas-tro-) s. f., g.-d. art. anastrofei; pl. anastrofe

anastrofă (nas-tro- / -na-stro-) s. f., g.-d. art. anastrofei; pl. anastrofe

anastrofă s. f. (sil. mf. -stro-) → strofă

ANASTROFĂ s. f. (< fr. anastrophe, gr. anastrophe < ana „înapoi” + strophe „întoarcere”): inversare a topicii normale a cuvintelor într-o propoziție, ca în exemplele „(Polenul) Pe umeri cade-ne și-n gene” (L. Blaga); „Migdalați, puțin pieziș, arătau ochii bunicii” (Z. Stancu).

anastrofă (gr. anastrophe „inversarea cuvintelor”), figură care constă în inversarea succesiunii normale a două cuvinte, care ar trebui să urmeze nemijlocit unul după altul. Este vorba, în genere, de schimbarea locului unui pronume aton, de obicei și conjunct (A): „Pare-i că din piept de fată cântă o privighetoare.” (Eminescu) Sin. reversio.