anagrama vt [At: DEX² / Pzi: ~mez / E: anagramă] 1 A schimba ordinea literelor unui cuvânt pentru a obține alt cuvânt Si: (rar) a anagramatiza (1). 2-3 A transcrie sub formă de anagramă (1-2) Si: (rar) a anagramatiza (2-3).

ANAGRAMA vb. I. tr. A schimba ordinea literelor unui cuvînt pentru a obține alt cuvînt; a transcrie sub formă de anagramă; a anagramatiza. / după fr. anagrammatiser].

ANAGRAMA vb. tr. a (tran)scrie sub formă de anagramă. (< fr. anagrammer)

ANAGRAMĂ, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau a propozițiilor unei fraze pentru a obține un alt cuvânt sau o altă frază; antimetabolă. ♦ Cuvânt obținut prin această schimbare. ♦ Joc distractiv care folosește acest procedeu. – Din fr. anagramme.

anagram sn vz anagramă

anagramă sf [At: MAIORESCU, L. 99 / V: -gram sm / Pl: ~me / E: fr anagramme] 1-2 Cuvânt format (din citirea de-a-ndoaselea sau) din schimbarea ordinii literelor care alcătuiesc un alt cuvânt. 3 Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt (sau a ordinii cuvintelor unei fraze) pentru a obține un alt cuvânt (sau o altă frază). Si: antimetabolă. 4 Joc distractiv care folosește procedeul anagramei (3).

*ANAGRAMĂ (pl. -me) sf. Strămutare arbitrară a literelor unui cuvînt, pentru a forma din ele un cuvînt cu alt înțeles: palmă-lampă, dopul-podul [fr. < gr.].

ANAGRAMĂ, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau a unei fraze pentru a obține un alt cuvânt sau o altă frază. ♦ Cuvânt obținut prin această schimbare. ♦ Joc distractiv care folosește acest procedeu. – Din fr. anagramme.

ANAGRAMĂ, anagrame, s. f. Schimbarea ordinii literelor unui cuvînt, pentru a obține alt cuvînt; cuvînt obținut prin această schimbare. «Ikanok» din poeziile lui Conachi este anagrama numelui său. ◊ Eu mă chem acum Leon Dianeu... Dar să știi că acest nume Leon Dianeu cuprinde în sine întreg numele mieu [Ion Deleanu], prin strămutarea slovelor, sau anagramă. BUDAI-DELEANU, Ț., 66.

ANAGRAMĂ, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvînt, pentru a obține alt cuvînt; cuvînt obținut prin această schimbare. – Fr. anagramme (< gr.).

ANAGRAMĂ s.f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvînt (mai ales ale unui nume propriu sau unei fraze) pentru a se obține un alt cuvînt sau o altă frază; cuvînt obținut prin anagramare. ♦ Enigmă în versuri formată din două părți, prima dedicată cuvîntului de bază, iar a doua definind cuvîntul obținut prin anagramare. [< fr. anagramme, cf. gr. ana – în altă ordine, gramma – literă].

ANAGRAMĂ s. f. 1. schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau unei fraze pentru a se obține un alt cuvânt sau o altă frază. ◊ cuvântul obținut. 2. problemă enigmistică în care prin schimbarea ordinii se obțin cuvinte, propoziții, fraze cu alt înțeles. (< fr. anagramme)

ANAGRAMĂ ~e f. 1) Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau a cuvintelor în frază cu scopul de a obține alt cuvânt sau altă frază. 2) Cuvânt sau frază astfel obținută. [G.-D. anagramei; Sil. -na-gra-] /<fr. anagramme

anagramă f. strămutarea literelor unei vorbe așa ca să iasă alta: Roma, amor.

*anagrámă f., pl. e (vgr. aná-gramma, d. aná, în apoĭ, și grámma, literă). Schimbarea literelor unuĭ cuvînt ca să ĭasă alt cuvînt: Roma, amor; urs, Rus.

anagrama (a ~) (desp. -na-gra-) vb., ind. prez. 1 sg. anagramez, 3 anagramează; conj. prez. 1 sg. să anagramez, 3 să anagrameze

anagrama (a ~) (-na-gra-) vb., ind. prez. 3 anagramează

anagrama vb. (sil. -gra-), ind. prez. 1 sg. anagramez, 3 sg. și pl. anagramează

anagramă (desp. -na-gra-) s. f., g.-d. art. anagramei; pl. anagrame

anagramă (-na-gra-) s. f., g.-d. art. anagramei; pl. anagrame

anagramă s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. anagramei; pl. anagrame

anagramă, -me.

ANAGRAMĂ Cuvânt obținut prin reordonarea literelor / sunetelor din componența altui cuvânt: alb – bal, luna – alun, zarvă – varză, livadă – validă, Roma – amor. În afara jocului pur, anagrama se utilizează pentru alcătuirea pseudonimelor: Petru Maior – Mitru Perea. • Ca figură* de stil, anagrama este o formă de repetiție a sunetelor, cu rol structurant în textul poetic (F. de Saussure): Până când în lente / Antene atente / O coborî (Barbu); Să ne privim trecutul în față, liniștit, Când urma lui de umbră începe să ne doară (Arghezi); Facem sicriu din sicomori / și-adulmecare / sicriu te facem pentru ce iubești (N. Stănescu). Anagrama poetică se apropie ca efect de paronomază*, cu deosebirea că anagrama creează jocul sonor formând, de regulă, al doilea termen exclusiv din litere existente în primul, cu variante nesemnificative (de ex., sicriu este cuprins fonetic în cuvântul sicomori, dacă se face abstracție de variația o – u, urmă diferă de umbră doar prin absența lui b, iar antene și atente dublează diferit consoanele n și t. • O formă particulară de anagramă este palindromul*, cuvânt care își păstrează forma indiferent dacă e citit de la stânga la dreapta ori invers: cuc, cojoc, ele, Ana. Vezi ALITERAȚIE; ASONANȚĂ; PARONOMAZĂ. M.M.

ANAGRAMĂ s. f. (< fr. anagramme, cf. gr. ana „în altă ordine” + gramma „literă”): schimbare a ordinii sunetelor (și a literelor) unui cuvânt (mai ales ale unui nume propriu), pentru a se obține un alt cuvânt (de obicei un pseudonim), ca Ikanok (pentru „Konaki” Costache), Leon Dianeu (pentru Ion Deleanu), Mitru Perea (pentru Petru Maior), anodic (pentru; adonic), rimat (pentru: mirat) etc. A. este folosită ca procedeu fonetic și în argouri.

anagramă (fr. anagramme „inversarea literelor”), cuvânt format prin inversarea sunetelor altui cuvânt (cum ar fi: car din rac, peste din stepe etc.). Procedeul se folosește pentru formarea unui nume propriu, de obicei, ca pseudonim, prin schimbarea (arbitrară) a sunetelor adevăratului nume propriu (A). De exemplu: Mitru Perea (Petru Maior), Leonachi Dianeu (I. Budai-Deleanu), C. Boșcu (Coșbuc), C. Proca (O. Carp).

ANAGRAMĂ s. (rar) antimetabolă. (~ numelui cuiva.)

ANAGRAMĂ s. (rar) antimetabolă. (~ numelui cuiva.)