9 definiții pentru anafor

anafór sn [At: CV, II, 5 / Pl: ~oare / E: ngr ἀνἀφορος] (Reg) Vârtej format în lungul țărmurilor unui curs de apă Si: bulboană, sorb.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Reg.) Vârtej format de apă în lungul țărmurilor. – Din ngr. anafori.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Reg.) Vârtej format de apă în lungul țărmurilor. – Din ngr. anafori.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Reg.) Vârtej format de apă în lungul țărmurilor. – Din ngr. anafori.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Regional) Vîrtej format în lungul țărmurilor unui curs de apă; bulboană, sorb. S-au înecat amîndoi copiii! – Anaforul din balta umblătoare... DAVIDOGLU, O. 35. O vreme frumoasă și caldă. Dunărea venea mare, mare, spumegînd și făcind anafoare. DUNĂREANU, N. 125.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Reg.) Vârtej format în lungul țărmurilor unui curs de apă; bulboană, sorb. – Ngr. anafori.

anafór (vârtej) (reg.) s. n., pl. anafoáre

anafór s. n., pl. anafoáre

anafór n., pl. oare (ngr. anafóri, curent contrar, vîrtej, de unde și turc. anafor). Dun. de jos. Vîrtej de apă, vultoare [!]. – În Meh. sfor, în Tec. sforaș, în Tec.Cov.Br. și otmăt. V. cĭovrîntie, sorb 2, bulboacă, plisă 1, curent.

Intrare: anafor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anafor anaforul
plural anafoare anafoarele
genitiv-dativ singular anafor anaforului
plural anafoare anafoarelor
vocativ singular
plural