9 definiții pentru anafor

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Reg.) Vârtej format de apă în lungul țărmurilor. – Din ngr. anafori.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Reg.) Vârtej format de apă în lungul țărmurilor. – Din ngr. anafori.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Reg.) Vârtej format de apă în lungul țărmurilor. – Din ngr. anafori.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Regional) Vîrtej format în lungul țărmurilor unui curs de apă; bulboană, sorb. S-au înecat amîndoi copiii! – Anaforul din balta umblătoare... DAVIDOGLU, O. 35. O vreme frumoasă și caldă. Dunărea venea mare, mare, spumegînd și făcind anafoare. DUNĂREANU, N. 125.

ANAFÓR, anafoare, s. n. (Reg.) Vârtej format în lungul țărmurilor unui curs de apă; bulboană, sorb. – Ngr. anafori.

anafór (vârtej) (reg.) s. n., pl. anafoáre

anafór s. n., pl. anafoáre

anafór sn [At: CV, II, 5 / Pl: ~oare / E: ngr ἀνἀφορος] (Reg) Vârtej format în lungul țărmurilor unui curs de apă Si: bulboană, sorb.

anafór n., pl. oare (ngr. anafóri, curent contrar, vîrtej, de unde și turc. anafor). Dun. de jos. Vîrtej de apă, vultoare [!]. – În Meh. sfor, în Tec. sforaș, în Tec.Cov.Br. și otmăt. V. cĭovrîntie, sorb 2, bulboacă, plisă 1, curent.

Intrare: anafor
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anafor anaforul
plural anafoare anafoarele
genitiv-dativ singular anafor anaforului
plural anafoare anafoarelor
vocativ singular
plural