13 definiții pentru anacronism

anacronísm sn [At: KOGĂLNICEANU, ARHIVA R. I, 94/1 / V: (înv) -chr- (S: -chronism) / Pl: ~e / E: fr anachronisme] 1 Eroare constând în punerea unei întâmplări în alt timp decât în cel când a avut loc. 2 Trăsătură ce nu corespunde spiritului unui timp.

ANACRONÍSM, anacronisme, s. n. Eroare în fixarea datei unor evenimente (istorice). ♦ Fapt, obicei sau opinie perimată. – Din fr. anachronisme.

ANACRONÍSM, anacronisme, s. n. Nepotrivire sau confuzie între fapte, evenimente etc. și epoca în care sunt plasate; introducere în prezentarea unei epoci a unor trăsături din altă epocă. ♦ Fapt, obicei sau opinie perimată. – Din fr. anachronisme.

ANACRONÍSM, anacronisme, s. n. Eroare constînd în fixarea unei întîmplări în alt timp decît cel adevărat; introducere greșită, în prezentarea unei epoci, a unor trăsături din altă epocă. G. Asachi, cunoscînd foarte bine anacronismul lui Cantimir, a căutat să-l dezvinovățască, făcînd din Baiezet 1 Baiezet II. ARHIVA R. I 94. ♦ Rămășiță din trecut, care nu corespunde modului de viață actual; opinie sau obicei învechit. Este mai mult decît o greșeală a predica latinirea ( = latinizarea): este un anacronism; prelungit, anacronismul este un pedantism ridicul, și predicatorii anacronismului se cheamă pedanți. RUSSO, O. 94.

ANACRONÍSM, anacronisme, s. n. Eroare constând în fixarea unei întâmplări în alt timp decât cel adevărat; introducere în prezentarea unei epoci, a unor trăsături din altă epocă. ♦ Obicei sau opinie învechită. – Fr. anachronisme.

anacronísm (-na-cro-) s. n., pl. anacronísme

anacronísm s. n. (sil. -cro-), pl. anacronísme

ANACRONÍSM s.n. 1. Eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc. 2. Lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit. [< fr. anachronisme, cf. gr. ana – în urmă, chronos – timp].

ANACRONÍSM s. n. 1. eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc. 2. lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit. (< fr. anachronisme)

ANACRONÍSM ~e n. 1) Eroare la fixarea unei date. 2) Fapt, obicei, opinie sau idee perimată. [Sil. -na-cro-] /<fr. anachronisme

anacronism n. 1. eroare de cronologie; 2. fig. faptă sau vorbă fără timp și fără loc.

anacronístic, ~ă a [At: ODOBESCU, S. I, 392 / Pl: ~ici, -ice / E: fr anachronisme] 1 De anacronism. 2 Caracteristic anacronismului.

*anacronízm n., pl. e (vgr. ana-hronismós, d. aná, înapoĭ și hrónos, timp. V. sincronizm). Greșală [!] de cronologie, cum ar fi reprezentarea luĭ Cezar în costumu lui Napoleon. Aducerea unuĭ lucru care a fost dat uĭtăriĭ și nu maĭ place azĭ.

Intrare: anacronism
anacronism substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anacronism anacronismul
plural anacronisme anacronismele
genitiv-dativ singular anacronism anacronismului
plural anacronisme anacronismelor
vocativ singular
plural