3 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.

aná sf [At: ANTIPA, P. 320 / Pl: ~ale / E: nct] (Pex) Frânghie, lungă și groasă, de care atârnă atât undițele, cât și plutele mrejelor și ale altor rețele pescărești.

ANÁ s. f. Frînghie de care sînt suspendate, la distanțe egale, undițele sau cîrligele carmacelor. ♦ Frînghie cu plute de la marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.

ANÁ s. f. Frînghie de care sînt suspendate cîrligele carmacelor. ♦ Frînghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.

ANA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. [< fr. ana-, cf. gr. ana – înapoi, în sus].

ANA- pref. „în sens contrar”, „din nou”, „în sus”, „în afară”. (< fr. ana-, cf. gr. ana)

Ana m. preot evreu contemporan cu Isus: numele-i figurează în locuțiunea dela Ana la Caiafa, dela unul la altul, trăgând cu vorba (aluziune la cunoscutul epizod evangelic). V. Caiafa.

Ana (Sfânta) 1. nevasta lui Ioachim, mama Preacuratei Fecioare (25 Iulie); 2. (Stuart), regina Angliei, reuni Scoția cu Englitera (1665-1714).

Ana Davila f. izvor de apă minerală în jud. Vâlcea.

Ana-Foca f. sărbătoare băbească ce cade la 1 Iulie (în Banat). V. Foca.

Sânta-Ana f. lac minunat în Carpații orientali, format de pereții craterului din muntele Büdös.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ana (frânghie) s. f., art. anaua, g.-d. art. analei; pl. anale, art. analele

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ana, mama sfintei Fecioare Maria, fiica lui Matan. A fost căsătorită cu Ioachim (Eli), din neamul lui David, seminția lui Iuda. Este sărbătorită la 25 iulie, 9 septembrie și 9 decembrie.

Ana (Anna), arhiereu iudeu din vremea Mântuitorului, fiul lui Set, mai târziu mare-preot. În timpul său și al lui Caiafa, care-i era ginere, și-au început activitatea Ioan Botezătorul și Iisus Hristos. El i-a arestat și judecat pe apostolii Petru și Ioan pentru vindecarea ologului de la poarta templului, și pentru că mărturiseau pe Hristos înviat.

Ana, prorociță a iudeilor, fiica lui Fanuel din seminția lui Așer. Rămânând văduvă de tânără, nu s-a îndepărtat de biserică. La 84 de ani a profețit despre Hristos în templul din Ierusalim. Este sărbătorită la 3 februarie și la 28 august.

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.

ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.

ANA (ANNE) BOLEYN [búlin] (1507-1536), regină a Angliei. A doua soție a lui Henric VIII (din 1533), din ordinul căruia a fost decapitată. Mama Elisabetei I.

ANA (sec. 14), fiica lui Nicolae Alexandru, domnul Țării Românești, și soția țarului bulgar Ivan Srațimir.

ANA ebr. Hannah „îndurare” sau „buna” (Cand). I. A. Ana; Anești s. în folclor zîna Ana și sărbătoarea pop. Ana-foca (Has). B. Derivate: 1. Anica, frecv.; cu afer.: Nica f. (Paș); Nicuța (ib; RI XI 206). 2. Anișca și Nișca, ard. (Paș); Anișor, mar. (Sd XVII); Anișoara. act, 3. Anița, soția lui C. Cantemir Vvd, pe cînd era serdar; – 1681 f. mold. (Sd VI35); frecv. buc. (LM); Aniței, V., act.; Anițan, T. (CL); Anițescu; Anițoiu (Drj 52) cu afer.: Nița a Nițului (Aș Br 186); Nița (A O XI 83) dar și din Anisia. 4. Anuca, olt. (Cand 98). 5. Anușa (Sur XI); cu afer.: Nașa (16 B II 32). 6. Formă ucr.: Anușca (Dm; Ștef; 16 A II 103; Sd XI272); cf. și magh. Annuska. 7. Anuța, Bibeasca (Sd VI 490); cu afer.: Nuța și Uța; Anuț f (Cand 98). C. Nume de fam.:Anuței, G., act. 2. Anuțoiu, I. (Puc 297). Anoca, D., pr. (Mar). I. 4. *Anoiu: Anoaica, Floarea, act. și cu afer.: Noica, D. (act.) sau < Noe, cf. blg. Nojka < Noe (Weig) și srb. Anojka (Rad 82 p. 122, fără etim.) 5. Aneasa, olt. (Cand 98). II. -ca: 1. Anca, frecv. în doc. și actual. 2. Diminutive: Ancușei, Florea (Șchei I); Ancuța (Pom); – fiica lui Radu Șerban și a lui Ct. Brîncoveanu Vvd (AO XI 312); – olt. (Sd VI 491); cu afer.: Cuța > Cuțescu; și Uța, etc. 3. Contaminări: + Efimia: Anafimie; + Sofia: Anafia f. (Olt); – dobr. (RI XI 208). III. Aghiana < gr. ἀγία *Áννα, cu sens ca în t. Sîntana. 1. – (RI XI 94 – 5) în pomelnicul lui Andrei Buzianu; prenumele apare la familii de origine balcanică: (p13 fila 18; PBorll); Aghiana fam. (Tel 58). 2. Mai frecv. în forma de hiperurbanism Aoiana: – (P13 fila 11; PBor 11; Cotr 77; UI 63 și RI XI 94); Aviĭana preoteasa (Aș Br 111); Aveana, f. (Hur). 3. Aviona f. (AO XIV 287) în pomelnicul lui „Arnăutu”. 4. Ighiĭana (PBor 57).

Ana Unul dintre cele mai răspîndite și frecvente prenume feminine, Ana reproduce un vechi nume personal ebr. Hannāh, purtat de mai multe personaje biblice. Specialiștii apropie numele ebraic de vb. hānan „a avea milă, a binevoi” (prezent și în alte nume de aceeași origine, cel mai cunoscut fiind desigur Ion), divergență de păreri existînd numai în ceea ce privește forma originară a numelui. În mod curent, se consideră că Hannvh provine dintr-un substantiv cu sensul „milă, bunăvoință”, dar, dat fiind specificul vechii onomastici biblice, este preferabilă o altă interpretare, care include numele în discuție în familia teoforicelor frazeologice: Hannāh ar fi deci o abreviere, prin eliminarea numelui divinității, dintr-o frază verbală, care însemna „Iahve a avut milă, Iahve s-a îndurat” (și i-a dăruit, potrivit textului biblic, Anei un fiu). Redat în greacă și latină prin Anna, ebr. Hannāh se răspîndește în toată Europa. Ilustrativă pentru frecvența numelui în Occident este o statistică întocmită după registrele de botez din Anglia, în perioada 1600-1900 ; ocupînd locul al treilea (după Elizabeth și Mary), Anne era purtat la 1600 de 10% din fetele înregistrate, iar în 1700 de 14%. De o mare popularitate s-a bucurat numele în Imperiul bizantin, iar din sec. 11 și la slavii răsăriteni (în anul 988, Vladimir cel Mare, cneazul Kievului, se căsătorește cu Anna, sora împăratului bizantin Basilius; în prima jumătate a sec. 11, Anna de Kiev, ajunge regină a Franței); în sec. 15, Ana era cel mai frecvent prenume feminin ucrainean, după Maria, așa cum reiese din pomelnicul de la Horodiște, din 1484. Prin intermediul slavilor numele a ajuns și la români, cunoscînd o rapidă răspîndire în toate regiunile și devenind, din punct de vedere al frecvenței, al treilea nume de botez feminin. împrumutate sau create pe teren românesc, aproape toate formele și derivatele care apar în vechile noastre documente, începînd cu sec. 15 sînt și astăzi frecvent folosite fie ca hipocoristice, fie ca prenume independente: Anica, Nica, Anicuța, Nicuța, Cuța, Anișca, Nișca, Nișcuța, Anișoara, Anișor, Anița, Nița, Anuca, Anușa, Nușa, Anușca, Anuța, Mița, Uța, Anca, Ancuța. Din secolul trecut au început să apară și forme occidentale, ca Aneta, Neta, Netti, Netuța (derivat românesc), Anita, Anina, Ani, Nana etc. Deosebit de interesantă este apariția numelui Ana în diferite credințe, obiceiuri sau creații populare românești. în descîntece, de exemplu, Ana este prima dintre cele nouă zîne invocate să-i ajute pe bolnavi („Ană buziană” atrage atenția și datorită epitetului, un derivat de la boz, plantă cu recunoscute proprietăți curative încă din antichitate și din care era făcută cununa zeului Pan); surprinzătoare sînt și două ghicitori în care Ana este identificată cu lumina („Ana grasa / Umple casa” și „Ana subțirica / Umple ulcica”, răspunsurile fiind ziua și opaițul). Aducînd și alte exemple extrem de interesante, B. P. Hasdeu sugera legătura dintre „Zîna Ana” și zeița Anna Perenna, veche divinitate italică identificată mai tîrziu cu sora Didonei. Sărbătorită cu mare fast la romani în luna martie, în aceeași perioadă cu zeul Marte, Anna pare să fie la origine o divinitate a lunii, așa cum spune Ovidiu în Faste: „Unii Luna o cred, căci cu luni împlinește ea anul” (aici ar apare legătura cu ghicitorile noastre!). S-ar putea deci ca Ana din folclorul românesc să fie o reminiscență din perioada daco-romană, peste care s-a suprapus mai tîrziu numele de origine ebraică (în ceea ce privește lat. Anna unii îl consideră de origine etruscă, iar alții, o formație latină dela anus „babă”, întrucît Anna din Bovillae este, în mitologia romană, numele unei bătrîne care ar fi salvat poporul de la foamete). • Numele circulă în toate limbile europene sub formele Anne, Anna, Hanna sau Ana. O Dintre personalitățile istoriei și culturii care au purtat acest nume: Ana Ipătescu, eroină a Revoluției din 1848, scriitoarea franceză de origine română Anna Elisabeth, contesă de Noailles (născută Brâncoveanu). Ana Comnena, erudită prințesă bizantină, autoarea Alexiadei, reginele Ana de Bretagne, Ana de Austria, Ana Stuart (sub ea se unesc Scoția și Anglia sub numele de Marea Britanie). □ Dintre personajele din operele literare sau muzicale care au contribuit la răspîndirea numelui, Ie amintim pe Anna Karenina din romanul cu același nume de L. N. Tolstoi, Anna Fierling din Mutter Courage de B. Brecht, Anna Boleyn din opera cu același nume de G. Donizetti, Anna Sergheevna din Doamna cu cățelul de A. P. Cehov, Anne d’Orgel din romanul lui R. Radiguet, Bal la contele d’Orgel, Ana Cristie din drama lui E. O’Neill, Ana Fedotovna din povestirea lui Pușkin după care a fost creat libretul operei Dama de pică de Geaikovski, Anna din diferitele prelucrări ale legendei lui Don Juan, Anna din tragedia lui L. Pirrandelo, Viața pe care ți-am dat-o; Ana din romanul Ion de L. Rebreanu, Ana din Moara cu noroc de I. Slavici, Ana din romanul cu același nume de D. Zamfirescu, Anița din povestirile lui M. Sadoveanu.

ANA DE AUSTRIA (1601-1666), regină a Franței. Soția lui Ludovic XIII, regentă (1643-1651) în timpul minoratului fiului său Ludovic XIV.

ANA DE BRETAGNE [bretáñ] (1477-1514), fiica ducelui Francisc II. Moștenitoare a ducatului Bretagne; prin căsătoria ei cu regii Franței Carol VIII (1491) și apoi cu Ludovic XII (1499), s-au pus bazele unirii ducatului Bretagne cu Franța, realizată efectiv în 1532.

ANA IVANOVNA, împărăteasă a Rusiei (1730-1740), din dinastia Romanov. Fiica lui Ivan V Alekseevici. A obținut tronul cu ajutorul nobilimii și al ofițerilor din garda imperială.

ANA STUART, regină a Angliei și Scoției (1702-1714). În timpul domniei sale, Anglia s-a unit definitiv cu Scoția, formînd Marea Britanie (1707) și a participat la Războiul pentru Succesiune Spaniolă (1701-1714).

ASLAN, Ana (1897-1988, n. Brăila), medic român. Acad. (1974). Specialistă în gerontologie. Director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958-1988). A evidențiat importanța novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vîrstă, aplicînd-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. A elaborat (în colab.) noul produs geriatric Aslavital. Membră a numeroase academii și societăți științifice străine.

BABA ANA, com. în jud. Prahova; 3.882 loc. (1991).

BLANDIANA, Ana (pseud. Otiliei Coman) (n. 1942, Timișoara), scriitoare română. Lirică a unei lucidități interogative („Octombrie, noiembrie, decembrie”, „Somnul din somn”, „Arhitectura valurilor”), proză („Proiecte de trecut”), eseuri („Calitatea de martor”, „Coridoare de oglinzi”), versuri pentru copii („Întîmplări din grădina mea”), publicistică. Premiul Herder (1982).

SANTA ANA 1. Oraș în V Rep. El Salvador, situat la 56 km NV de San Salvador, la 32 km E de granița cu Guatelama și la 16 km N de vulcanul Santa Ana (2.365 m alt.); centrul ad-tiv al departamentului omonim; 164,5 mii loc. (2000), al doilea oraș ca mărime al țării. Nod rutier pe șoseaua panamericană. Centru comercial pentru cafea și trestie de zahăr. Ind. de prelucr. a lemnului (mobilă), cafelei, textilă, pielăriei și încălțămintei, alim. (zahăr, băuturi alcoolice). Turism. Universitate. Teatru Național. Catedrală gotică. Biserica El Calvario, în stil colonial. Cunoscut cu numele Santa Ana după 1708. 2. Oraș în VSV S.U.A. (California), situat pe râul omonim, la poalele m-ților Santa Ana, la 53 km SE de Los Angeles; 337,9 mii loc. (2000). Constr. de avioane și de componente electronice. Ind. chimică și de prelucr. a cauciucului. Producție de fibre de sticlă, de articole sportive și de radiouri. Centru comercial. Muzeu de istorie. Muzeu în aer liber cu colecții de avioane vechi. Fundat în 1869.

SFÂNTA ANA, lac aflat în craterul vulcanic al masivului Puciosu (Carpații Orientali), situat în apropiere de Băile Tușnad, la 950 m alt. Lacul S. A., singurul de acest gen din țară, are o formă aproximativ circulară, cu aspect de paletă de ping-pong (620 m lungime și 460 m lățime max.) și se alimentează de la ploi, zăpezi și izvoare subterane. Supr.: 22 ha; vol.: 786360 m3; ad. max. 7,1 m (în scădere, din cauza infiltrării apei în fisuri: în 1870 avea o adâncime max. de 12 m). Transparență mare (c. 5 m). În apa lacului s-a aclimatizat, în condiții bune, somnul pitic (Ictalurus nebulosus). Rezervație științifică, inclusă pe lista monumentelor naturii. Obiectiv turistic. În apropiere, la c. 1 km NE de S. A., se află tinovul sau mlaștina Mohoș, numit „Lacul cu mușchi”, care ocupă cuveta unui alt crater vulcanic.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa expr. (livr.) a purta (pe cineva) pe drumuri.

Intrare: Ana
Ana
substantiv propriu (SP001FS)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Ana
plural
genitiv-dativ singular
  • Anei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ana (pref.)
prefix (I7-P)
  • ana
Intrare: ana (s.f.)
ana1 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ana
  • anaua
plural
  • anale
  • analele
genitiv-dativ singular
  • anale
  • analei
plural
  • anale
  • analelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

anaprefix

  • 1. Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. DN
etimologie:

ana, analesubstantiv feminin

  • 1. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.