AMIANT s. n. (Rar) Varietate de azbest, cu numeroase utilizări în tehnică. [Pr.: -mi-ant. – Var.: amiantă s. f.] – Din fr. amiante.

amiant sm vz amiantă

*AMIANT sbst. 💎 Varietate de asbest care se prezintă sub formă de fire mătăsoase foarte flexibile, textile, semănînd cu jurubițe de mătase; cei vechi țeseau din el fitiluri de lămpi și azi se mai întrebuințează la fabricarea de țesături incombustibile, de hîrtii de filtrat, inatacabile de acizi, etc.; se găsește mai în toată Europa, mai ales în Italia, Corsica și Savoia [fr. < gr.].

AMIANT s. n. v. amiantă.

AMIANT s.n. Varietate de azbest întrebuințată ca material filtrant și ignifug. [Pron. -mi-ant, var. amiantă s.f. / < fr. amiante, cf. gr. amiantos – incoruptibil].

amiant n. silicat dublu de calce și de magnezie, filamentos și incombustibil. Cei vechi înfășurau cadavrele, înainte de a le arde, într’un giulgiu de amiant spre a le păstra cenușa.

*amiánt n., pl. e și urĭ (vgr. amiantor, nespurcat, d. miatno, spure. V. miazmă). Silicat duplu de calce și de magnezie, varietate de azbest filamentos și incombustibil. – Ceĭ vechĭ credeaŭ că amiantu e un fel de [?] în care nu arde; îl scărmănaŭ, îl torceaŭ și-șĭ făceau fețe de masă și șervete care se aruncaŭ în foc cînd se murdăreaŭ, și ast-fel se albeaŭ maĭ mult de cît pin spălare. În pînză de amiant se ardeaŭ morțiĭ iluștri, a căror cenușă nu trebuĭa să se amestece cu a ruguluĭ. Din amiant se fac astăzĭ fitilurĭ care ard în uleĭ fără să se consume și hîrtie prețioasă (fiind-că nu arde). S’a uzitat la făcut tunicĭ de pompierĭ.

AMIANTĂ s. f. v. amiant.

amiantă sf [At: DA / V: ~nt sm (Pl: ~nți) / Pl: ~e / E: fr amiante] Varietate de azbest, cu fire strălucitoare care se pot țese, necombustibilă, conducătoare de căldură și electricitate, flexibilă, inalterabilă la foc, care este întrebuințată în tehnică.

*ASBEST (pl. -turi) sn. 💎 Substanță minerală de coloare albă ori cenușie, care se prezintă sub formă de fire lungi și mătăsoase; rezistă la un foc moderat, dar se topește la foc violent (🖼 242) (👉 AMIANT) [fr.].

AMIANTĂ, amiante, s. f. Varietate de azbest, cu numeroase întrebuințări în tehnică. [Pr.: -mi-an- – Var.: amiant s. n.] – Din fr. amiante.

AMIANTĂ, amiante, s. f. Varietate de azbest, care se prezintă sub formă de agregate fibroase; este necombustibilă, rău conducătoare de căldură și electricitate și are numeroase întrebuințări tehnice. – Pronunțat: -mi-an-.

AMIANTĂ, amiante, s. f. Varietate de azbest cu numeroase întrebuințări în tehnică. [Pr.: -mi-an-] – Fr. amiante (< gr.).

AMIANTĂ s.f. v. amiant.

AMIANTĂ s. f. / amiant s. n. silicat natural hidratat de calciu și magneziu, cu contextură fibroasă, filtrantă și ignifugă. (< fr. amiante)

amiant (rar) (desp. -mi-ant) s. n.

amiant (rar) (-mi-ant) s. n.

amiantă s. f. (sil. -mi-an-)/amiant s. n., pl. amiante