12 definiții pentru amfibrah

AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrica antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus.

AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrică antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrică modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus.

AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică, picior format, în metrica greacă și latină, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de cîte o silabă scurtă, iar în metrica modernă dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de cîte o silabă neaccentuată (˘ – ˘). Versul lui Eminescu: «Făclie de veghe pe umezi morminte» este alcătuit din amfibrahi.

AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată (în metrica antică) dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte sau (în metrica modernă) dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Fr. amphibraque (lat. lit. amphibrachus).

amfibráh (-fi-brah) s. m., pl. amfibráhi

amfibráh s. m. (sil. -brah), pl. amfibráhi

amfibráh sm (rar) n [At: DA / Pl: ~i (sm), -uri (sn) / V: -brahiu / lat amphibrachus] 1 Unitate metrică în retorica antică, formată dintr-o silabă lungă încadrată de două silabe scurte. 2 Unitate ritmică în retorica modernă, formată dintr-o silabă accentuată încadrată de două silabe neaccentuate. 3-4 (Pex) Vers format din amfibrahi (1-2).

AMFIBRÁH s.m. Picior de vers format din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt scurte sau neaccentuate. [Cf. fr. amphibraque, lat., gr. amphibrachys].

AMFIBRÁH s. m. picior de vers format dintr-o silabă lungă (accentuată) încadrată de două scurte (neaccentuate). (< fr. amphibraque, lat. amphibrachus)

AMFIBRÁH ~i m. Picior de vers format din trei silabe, prima și ultima fiind scurte (neaccentuate). /<lat. amphibrachus, fr. amphibraque


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

amfibrah (‹ gr. ἀμφίβραχυς, de la ἀμφί, „de ambele părți”, și βραχύς, „scurt”), picior (1) metric format dintr-o silabă slabă lungă încadrată de două scurte. E inversul amfimacrului*. Ex. U – U. Sin. brahichoreu.

AMFI-1 „în două feluri, din ambele părți, dublu” □ gr. amphi- „în mijloc, împrejur” > fr. amphi-, germ. id., engl. id. > rom. amfi-.~artroză (v. -artroză), s. f., articulație anatomică prezentînd un grad limitat de mobilitate; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază amfibienii, vertebrate tetrapode care trăiesc în apă și pe uscat; ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care poate trăi atît în apă, cît și pe uscat; ~bioză (v. -bioză), s. f., posibilitate de viețuire în două medii diferite; ~biu (v. -biu), adj., s. n., 1. s. n. și adj., (Plantă sau animal) cu viață terestră și acvatică. 2. adj., Care are o natură mixtă sau care prezintă un aspect dublu; ~bol (v. -bol), s. m., mineral care conține silicați hidratați de magneziu, fier, sodiu, calciu și aluminiu; ~bolie (v. -bolie), s. f., construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; ~brah (v. -brah) s. m., picior de vers format dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte; ~brie (v. -brie), s. f., încetare a dezvoltării în lungime a organelor unor plante, procesul de creștere continuîndu-se numai în grosime; ~carp (v. -carp), adj., (despre plante) care produce fructe aerocarpice și geocarpie; ~carpie (v. -carpie), s. f., 1. Caracteristică a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. 2. Maturizare a fructelor aflate o parte în aer și o parte în sol; ~carpogen (v. carpo-1, v. -gen1), adj., care produce fructe pe sol, dar cu maturație subterană; ~centric (v. -centric), adj., care începe și se sfîrșește în același vas arterial sau venos; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule situate în jurul unei celule nervoase dintr-un ganglion; ~clin (v. -clin), adj., cu descendenți, dintre care unii seamănă cu una dintre speciile parentale, iar alții cu cealaltă; ~clor (v. -clor), adj., care este verde de jur-împrejur; ~cotil (v. -cotil), adj., cu cotiledoanele concrescute; ~cotilie (v. -cotilie), s. f., concreștere a cotiledoanelor; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organe vegetative amfibii, care cresc în mlaștini; ~cromie (v. -cromie), s. f., policromie*; ~dermă (v. -dermă), s. f., 1. Membrană externă a cortexului. 2. Cuticulă epidermică; ~diploid (v. diplo-, v. -id), s. m., hibrid rezultat din specii parentale diploide; ~fite (v. -fit). s. f. pl., plante care trăiesc atît în apă, cît și pe uscat; ~floic (v. -floic), adj., (despre plante) care prezintă floem intern și extern de ambele părți ale xilemului; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; ~gamie (v. -gamie), s. f., copulație a două celule sexuate, din care rezultă perechi de nuclee conjugate; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., apariție de organe stipelare pe fața ventrală a hepaticelor frunzoase; ~gen (v. -gen1) adj., 1. Cu origine dublă. 2. (Despre organe vegetale) Cu creștere la ambele extremități; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat în urma unui proces de fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., amfigonie*; ~geu (v. -geu), adj., (despre plante) care crește aproape pe tot globul pămîntesc; ~gin (v. -gin), adj., (despre anteridii) care se lipește de oogon înconjurînd piciorul acestuia ~gonie (v. -gonie), s. f., reproducere sexuată la cele mai multe talofite, în care gameții provin de la indivizi deosebiți; sin. amfigeneză; ~mixie (v. -mixie1), s. f., înmulțire în care zigotul se formează după fuzionarea gameților de sex opus; sin. cariomixie; ~morf (v. -morf), adj., care prezintă amfimorfie; ~morfie (v. -morfie), caracteristică a unor organe vegetale sau animale de a se prezenta sub două înfățișări deosebite; sin. amfimorfism; ~ox (v. -ox), s. m., animal acraniat marin din încrengătura cordatelor, cu corpul pisciform, transparent și ascuțit la cele două extremități; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., plasmă încă neseparată în nucleu și citoplasmă, prezentă la bacterii și cianoficee; ~plastie (v. -plastie), s. f., modificare morfologică a cromozomilor sub influența citoplasmei, la hibrizi; ~pode (v. -pod), s. n. pl., ordin de crustacee cu corpul comprimat lateral, fitofage sau microfage, cu două feluri de picioare, unele pentru sărit și altele pentru înotat; ~sarc (v. -sarc), s. n., bacă indehiscentă și multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos; ~sperm (v. -sperm), s. n., învelișul extern al seminței; ~spor (v. -spor), s. m., mezospor* (1, 2); ~teciu (v. -teciu), s. n., 1. Strat celular extern care înconjoară țesutul sporangial al capsulei de la mușchi. 2. Înveliș extern al apoteciului de la licheni; ~ten (v. -ten), s. n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; ~tochie (~tokie, ~tohie) (v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză în cazul căreia din ovulul fecundat pot rezulta indivizi masculi și femeli; ~trih (v. -trih), adj., 1. Care este păros pe ambele părți. 2. (Despre bacterii) Cu cili la fiecare pol; ~trofie (v. -trofie), s. f., perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii; ~trop (v. -trop), adj., 1. Curbat în formă de potcoavă. 2. (Despre plante) Cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.

Lipsă indicație morfologică la amfimorfie. Încadrat s. f. - Ladislau Strifler
Intrare: amfibrah
substantiv masculin (M16)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amfibrah amfibrahul
plural amfibrahi amfibrahii
genitiv-dativ singular amfibrah amfibrahului
plural amfibrahi amfibrahilor
vocativ singular
plural