13 definiții pentru amfibol

AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat sau grup de minerale constituite din silicați hidratați de magneziu, fier, aluminiu, calciu sau sodiu, foarte răspândite în rocile eruptive și în șisturile cristaline. – Din fr. amphibole.

AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat sau grup de minerale constituite din silicați hidratați de magneziu, fier, aluminiu, calciu sau sodiu, foarte răspândite în rocile eruptive și în șisturile cristaline. – Din fr. amphibole.

AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral (sau grup de minerale) format din silicați complecși de magneziu, fier, calciu, cu puțin sodiu și aluminiu, cristalizat în sistemul rombic sau monoclinic.

AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat (sau grup de minerale) format din silicați complecși de magneziu, fier, calciu, cu puțin sodiu și aluminiu. – Fr. amphibole.

amfiból s. m., pl. amfibóli

amfiból s. m., pl. amfibóli

amfiból sm [At: Ltr / Pl: ~i / E: fr amphibole] (Min) Silicat complex de mangan, fier, calciu, cu puțin potasiu și aluminiu, care se găsește în rocile eruptive și în șisturile cristaline.

AMFIBÓL s.m. (Geol.) Mineral care conține silicați de magneziu, fier, calciu, sodiu și aluminiu. [< fr. amphibole].

AMFIBÓL s. m. mineral din rocile eruptive ori metamorfice, din silicați de magneziu, fier, calciu, sodiu și aluminiu. (< fr. amphibole)

AMFIBÓL ~i m. Mineral cristalizat care intră în componența unor roci eruptive și metamorfice. /<fr. amphibole

amfibol n. substanță pământoasă de colori diverse și de compozițiune variabilă.

*anfiból n., pl. urĭ (vgr. amphíbolos, ambiguŭ, fiind-că a rămas mult timp nedeterminat din ce se compune). Min. Silicat anidru de protoxid de fer, de magnezie și de calce, de cele maĭ multe orĭ supt formă de cristale verzĭ. – Fals amf-.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMFI-1 „în două feluri, din ambele părți, dublu” □ gr. amphi- „în mijloc, împrejur” > fr. amphi-, germ. id., engl. id. > rom. amfi-.~artroză (v. -artroză), s. f., articulație anatomică prezentînd un grad limitat de mobilitate; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază amfibienii, vertebrate tetrapode care trăiesc în apă și pe uscat; ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care poate trăi atît în apă, cît și pe uscat; ~bioză (v. -bioză), s. f., posibilitate de viețuire în două medii diferite; ~biu (v. -biu), adj., s. n., 1. s. n. și adj., (Plantă sau animal) cu viață terestră și acvatică. 2. adj., Care are o natură mixtă sau care prezintă un aspect dublu; ~bol (v. -bol), s. m., mineral care conține silicați hidratați de magneziu, fier, sodiu, calciu și aluminiu; ~bolie (v. -bolie), s. f., construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; ~brah (v. -brah) s. m., picior de vers format dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte; ~brie (v. -brie), s. f., încetare a dezvoltării în lungime a organelor unor plante, procesul de creștere continuîndu-se numai în grosime; ~carp (v. -carp), adj., (despre plante) care produce fructe aerocarpice și geocarpie; ~carpie (v. -carpie), s. f., 1. Caracteristică a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. 2. Maturizare a fructelor aflate o parte în aer și o parte în sol; ~carpogen (v. carpo-1, v. -gen1), adj., care produce fructe pe sol, dar cu maturație subterană; ~centric (v. -centric), adj., care începe și se sfîrșește în același vas arterial sau venos; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule situate în jurul unei celule nervoase dintr-un ganglion; ~clin (v. -clin), adj., cu descendenți, dintre care unii seamănă cu una dintre speciile parentale, iar alții cu cealaltă; ~clor (v. -clor), adj., care este verde de jur-împrejur; ~cotil (v. -cotil), adj., cu cotiledoanele concrescute; ~cotilie (v. -cotilie), s. f., concreștere a cotiledoanelor; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organe vegetative amfibii, care cresc în mlaștini; ~cromie (v. -cromie), s. f., policromie*; ~dermă (v. -dermă), s. f., 1. Membrană externă a cortexului. 2. Cuticulă epidermică; ~diploid (v. diplo-, v. -id), s. m., hibrid rezultat din specii parentale diploide; ~fite (v. -fit). s. f. pl., plante care trăiesc atît în apă, cît și pe uscat; ~floic (v. -floic), adj., (despre plante) care prezintă floem intern și extern de ambele părți ale xilemului; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; ~gamie (v. -gamie), s. f., copulație a două celule sexuate, din care rezultă perechi de nuclee conjugate; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., apariție de organe stipelare pe fața ventrală a hepaticelor frunzoase; ~gen (v. -gen1) adj., 1. Cu origine dublă. 2. (Despre organe vegetale) Cu creștere la ambele extremități; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat în urma unui proces de fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., amfigonie*; ~geu (v. -geu), adj., (despre plante) care crește aproape pe tot globul pămîntesc; ~gin (v. -gin), adj., (despre anteridii) care se lipește de oogon înconjurînd piciorul acestuia ~gonie (v. -gonie), s. f., reproducere sexuată la cele mai multe talofite, în care gameții provin de la indivizi deosebiți; sin. amfigeneză; ~mixie (v. -mixie1), s. f., înmulțire în care zigotul se formează după fuzionarea gameților de sex opus; sin. cariomixie; ~morf (v. -morf), adj., care prezintă amfimorfie; ~morfie (v. -morfie), caracteristică a unor organe vegetale sau animale de a se prezenta sub două înfățișări deosebite; sin. amfimorfism; ~ox (v. -ox), s. m., animal acraniat marin din încrengătura cordatelor, cu corpul pisciform, transparent și ascuțit la cele două extremități; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., plasmă încă neseparată în nucleu și citoplasmă, prezentă la bacterii și cianoficee; ~plastie (v. -plastie), s. f., modificare morfologică a cromozomilor sub influența citoplasmei, la hibrizi; ~pode (v. -pod), s. n. pl., ordin de crustacee cu corpul comprimat lateral, fitofage sau microfage, cu două feluri de picioare, unele pentru sărit și altele pentru înotat; ~sarc (v. -sarc), s. n., bacă indehiscentă și multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos; ~sperm (v. -sperm), s. n., învelișul extern al seminței; ~spor (v. -spor), s. m., mezospor* (1, 2); ~teciu (v. -teciu), s. n., 1. Strat celular extern care înconjoară țesutul sporangial al capsulei de la mușchi. 2. Înveliș extern al apoteciului de la licheni; ~ten (v. -ten), s. n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; ~tochie (~tokie, ~tohie) (v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză în cazul căreia din ovulul fecundat pot rezulta indivizi masculi și femeli; ~trih (v. -trih), adj., 1. Care este păros pe ambele părți. 2. (Despre bacterii) Cu cili la fiecare pol; ~trofie (v. -trofie), s. f., perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii; ~trop (v. -trop), adj., 1. Curbat în formă de potcoavă. 2. (Despre plante) Cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.

Lipsă indicație morfologică la amfimorfie. Încadrat s. f. - Ladislau Strifler
Intrare: amfibol
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amfibol amfibolul
plural amfiboli amfibolii
genitiv-dativ singular amfibol amfibolului
plural amfiboli amfibolilor
vocativ singular
plural