opțiuni

8 definiții pentru ambivalent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent.

AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent.

ambivalént, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~nți, ~e / E: fr ambivalent] Cu ambivalență.

AMBIVALÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care prezintă ambivalență. [< fr. ambivalent].

AMBIVALÉNT, -Ă adj. care prezintă ambivalență. (< fr. ambivalent)

AMBIVALÉNT ~tă (~ți, ~te) Care ține de ambivalență; propriu ambivalenței. /<fr. ambivalent


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte

ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. sg. ambivaléntă, pl. ambivalénte


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AMBI- „amîndoi, împreună, dublu”. ◊ L. ambo „doi, amîndoi” > fr. ambi-, germ. id., engl. id. > rom. ambi-. □ ~dextrie (v. -dextrie), s. f., însușirea de a fi ambidextru; ~dextru (v. -dextru), adj., s. m. și f. (persoană) care se folosește la fel de bine de ambele mîini; ~gen (v. -gen2), adj., s. n., 1. adj. Cu stamine și pistile în aceeași floare; sin. monoclin, bisexual. 2. s. n. Denumire improprie pentru genul neutru; ~opie (v. -opie), s. f., vedere dublă; ~par (v. -par), adj., (despre muguri) care produce atît frunze, cît și flori; ~valent (v. -valent), adj., referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.

Intrare: ambivalent
ambivalent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ambivalent
  • ambivalentul
  • ambivalentu‑
  • ambivalentă
  • ambivalenta
plural
  • ambivalenți
  • ambivalenții
  • ambivalente
  • ambivalentele
genitiv-dativ singular
  • ambivalent
  • ambivalentului
  • ambivalente
  • ambivalentei
plural
  • ambivalenți
  • ambivalenților
  • ambivalente
  • ambivalentelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ambivalent

  • 1. Cu ambivalență.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2 DN
  • 2. Care ține de ambivalență; propriu ambivalenței; referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.
    surse: NODEX DETS

etimologie: