AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. sg. ambivaléntă, pl. ambivalénte

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ambivalént, -ă a [At: DEX² / Pl: -nți, -e / E: fr ambivalent] Cu ambivalență.

Sursa: MDA2 (2010) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care prezintă ambivalență. [< fr. ambivalent].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNT, -Ă adj. care prezintă ambivalență. (< fr. ambivalent)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNT ~tă (~ți, ~te) Care ține de ambivalență; propriu ambivalenței. /<fr. ambivalent

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBI- „amîndoi, împreună, dublu”. ◊ L. ambo „doi, amîndoi” > fr. ambi-, germ. id., engl. id. > rom. ambi-. □ ~dextrie (v. -dextrie), s. f., însușirea de a fi ambidextru; ~dextru (v. -dextru), adj., s. m. și f. (persoană) care se folosește la fel de bine de ambele mîini; ~gen (v. -gen₂), adj., s. n., 1. adj. Cu stamine și pistile în aceeași floare; sin. monoclin, bisexual. 2. s. n. Denumire improprie pentru genul neutru; ~opie (v. -opie), s. f., vedere dublă; ~par (v. -par), adj., (despre muguri) care produce atît frunze, cît și flori; ~valent (v. -valent), adj., referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.

Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink