ambivalént, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~nți, ~e / E: fr ambivalent] Cu ambivalență.

AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent.

AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent.

*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte

ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. sg. ambivaléntă, pl. ambivalénte

AMBIVALÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care prezintă ambivalență. [< fr. ambivalent].

AMBIVALÉNT, -Ă adj. care prezintă ambivalență. (< fr. ambivalent)

AMBIVALÉNT ~tă (~ți, ~te) Care ține de ambivalență; propriu ambivalenței. /<fr. ambivalent

AMBI- „amîndoi, împreună, dublu”. ◊ L. ambo „doi, amîndoi” > fr. ambi-, germ. id., engl. id. > rom. ambi-. □ ~dextrie (v. -dextrie), s. f., însușirea de a fi ambidextru; ~dextru (v. -dextru), adj., s. m. și f. (persoană) care se folosește la fel de bine de ambele mîini; ~gen (v. -gen₂), adj., s. n., 1. adj. Cu stamine și pistile în aceeași floare; sin. monoclin, bisexual. 2. s. n. Denumire improprie pentru genul neutru; ~opie (v. -opie), s. f., vedere dublă; ~par (v. -par), adj., (despre muguri) care produce atît frunze, cît și flori; ~valent (v. -valent), adj., referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.