ambigen, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: lat ambigenus „corcit”] (Gnu; înv) 1-2 sn, a (Îs) Gen ~ Genul neutru. 3 a (Îs) Substantiv ~ Substantiv neutru.

*AMBIGEN adj. 📖 Avînd forme de amîndouă genurile: substantivele zise de obiceiu „neutre” sînt ~e în limba romînă, avînd forma masculină la singular și feminină la plural [după lat. ambigenus].

AMBIGEN adj. n. (În gramatica romînească, impropriu, în expr.) Genul ambigen (și substantivat) = genul neutru.

AMBIGEN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; impr., în expr.) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. – Lat. lit. ambigenus.

AMBIGEN, -Ă adj. Gen ambigen = nume impropriu pentru genul neutru din limba română. [< lat. ambigenus].

AMBIGEN, -Ă adj. 1. gen ~ = genul neutru. 2. cu stamine și pistile în aceeași floare; monoclin, bisexuat. (< lat. ambigenus)

AMBIGEN ~ă (~i, ~e) și substantival rar: (Gen) ~ (gen) neutru. /<lat. ambigenus

ambigen² s. n.

ambigen¹ adj. m., pl. ambigeni; f. ambigenă, pl. ambigene

ambigen¹ adj. m., pl. ambigeni; f. ambigenă, pl. ambigene

ambigen² s. n.

ambigen adj. m., pl. ambigeni; f. sg. ambigenă, pl. ambigene

AMBIGEN s., adj. v. neutru.

ambigen s., adj. v. NEUTRU.

AMBIGEN, -Ă adj. (< lat. ambigenus): (impropriu) în sintagma gen ambigen (v.).

AMBI- „amîndoi, împreună, dublu”. ◊ L. ambo „doi, amîndoi” > fr. ambi-, germ. id., engl. id. > rom. ambi-. □ ~dextrie (v. -dextrie), s. f., însușirea de a fi ambidextru; ~dextru (v. -dextru), adj., s. m. și f. (persoană) care se folosește la fel de bine de ambele mîini; ~gen (v. -gen₂), adj., s. n., 1. adj. Cu stamine și pistile în aceeași floare; sin. monoclin, bisexual. 2. s. n. Denumire improprie pentru genul neutru; ~opie (v. -opie), s. f., vedere dublă; ~par (v. -par), adj., (despre muguri) care produce atît frunze, cît și flori; ~valent (v. -valent), adj., referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.