9 definiții pentru ambient

ambiént sn [At: DEX2 / P: -bi-ent / Pl: (rar) -e / E: fr ambient] (Liv) Ambianță.

AMBIÉNT, ambienturi, s. n. Ambianță. [Pr.: -bi-ent.Pl. și: ambiente] – Din fr. ambiant1.

1. În original ambient, evident greșit. - LauraGellner

AMBIÉNT, ambiente, s. n. (Franțuzism) Ambianță. [Pr.: -bi-ent] – Din fr. ambient.

Etimologia este greșită în DEX, NODEX, DN și MDN. Cuvântul în franceză este ambiant. - cata

ambiént (-bi-ent) s. n., pl. ambiénturi

ambiént s. n. pl. ambiénte

AMBIÉNT s.n. Mediu înconjurător; ambianță. [Cf. fr. ambient, lat. ambiens].

AMBIÉNT s. n. mediu înconjurător. (< engl., fr. ambient, it. ambiente)

AMBIÉNT ~e n. Mediu înconjurător; ambianță. /<fr. ambient

ambient, -ă adj. (lat. ámbiens, -éntis; fr. ambiant). Înconjurător: mediu, aeru ambient. Lumea ambientă. S. n., pl. e. Mediu înconjurător.

Intrare: ambient
ambient (pl. -uri) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ambient ambientul
plural ambienturi ambienturile
genitiv-dativ singular ambient ambientului
plural ambienturi ambienturilor
vocativ singular
plural
ambient (pl. -e) substantiv neutru
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ambient ambientul
plural ambiente ambientele
genitiv-dativ singular ambient ambientului
plural ambiente ambientelor
vocativ singular
plural

ambient

  • 1. Mediu înconjurător.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2 DN sinonime: ambianță

etimologie: