AMĂRÂRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî.

amarare sf [At: DEX² / Pl: ~rări / E: amara] 1 Legare a unei ambarcații de țărm sau de altă navă. 2 Fixare a unui obiect pe o navă astfel încât să nu se deplaseze din cauza tangajului.

amărâre sf [At: ALECSANDRI, T. 1514 / E: amărî] (Îvr) 1 Amărăciune. 2 (Îoc îndulcire) Producere a unui gust amar (1).

AMĂRÎRE sf. 1 Faptul de a (se) amărî ¶ 2 Mîhnire: ~a care sufletu-i apasă (EMIN.).

AMĂRÂRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a se amărî; amărăciune. – V. amărî.

AMĂRÎRE s. f. Faptul de a (se) amărî; mîhnire, supărare, amărăciune. Cîtă sinceră frăție adusese el cu sine? Și răsplata? – Amărîrea, care sufletu-i apasă. EMINESCU, O. I 53.

AMĂRÎRE, amărîri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune.

AMARARE s.f. Acțiunea de a amara și rezultatul ei; amaraj. [< amara].

amarare s. f. Legare a unei nave de alta printr-un cablu ◊ „Luni la 7,09 (ora Moscovei), relatează agenția TASS, nava «Soiuz-25» a început să se apropie, în regim automat, de stația «Saliut-6», iar în momentul în care distanța dintre ele s-a redus la 120 metri, s-a procedat la operațiunea de amarare [...]” Sc. 11 X 77 p. 2. ◊ „[...] un bazin de amarare a navelor [...]” R.l. 22 XII 83 p. 3 (din amara; DN3, DEX-S)

amărâre (rar) s. f., g.-d. art. amărârii; pl. amărâri

amărâre (rar) s. f., g.-d. art. amărârii; pl. amărâri

amarare s. f., g.-d. art. amarării; pl. amarări

amărâre s. f., g.-d. art. amărârii; pl. amărâri

amărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîre inf. s., -rîtor adj. v.

AMARARE s. (MAR.) amaraj.