AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. [Pl.: și amalgamuri] – Din fr. amalgame, lat. amalgama.

AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. – Din fr. amalgame, lat. amalgama.

AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. Amalgamul de cositor este folosit în industria oglinzilor. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene, disparate. - Pl. și: amalgamuri.

AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate. – Fr. amalgame (lat. lit. amalgama).

amalgám s. n., pl. amalgáme / amalgámuri

amalgám s. n., pl. amalgáme

amalgám sn [At: HASDEU, I. C. I / Pl: -e, -uri / E: fr amalgame, lat amalgama] 1 (Chm) Aliaj de mercur cu alte metale. 2 (Fig) Amestec de elemente eterogene, disparate.

AMALGÁM s.n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. (Fig.) Amestecătură, talmeș-balmeș, adunătură de elemente eterogene, disparate, de lucruri sau de persoane nepotrivite unele cu altele. [Pl. -me, -muri. / < fr. amalgame, cf. lat. amalgama < gr. malagma – frământare].

AMALGÁM s. n. 1. aliaj de mercur cu alt metal. ◊ amestec metalic servind pentru obturarea cavității unui dinte 2. (fig.) amestec de elemente diverse. (< fr. amalgame, lat. amalgama)

AMALGÁM ~e n. 1) Aliaj de mercur cu alte metale. 2) fig. Amestec de elemente diverse; talmeș-balmeș. /<fr. amalgame, lat. amalgáma

amalgam n. 1. aliajul mercuriului cu alt metal; 2. fig. amestec bizar, de persoane sau de lucruri.

*amalgámă f., pl. e, și amalgam n., pl. e și urĭ (fr. amalgame, m., d. mlat. amalgama, deformat d. ar. almoğama, căsătorie, saŭ d. vgr. málagma, „muĭere, slăbire”, ngr. „aur”, d. malásso, amestec. V. mehlem. Aliaj de mercur cu alt metal. Fig. Amestec de elemente felurite.

amalgám s.n. 1. În limbile flexionare, caracteristică a mărcilor gramaticale de a exprima simultan mai multe unități de conținut. 2. În semantica generativă, operație rezultând din aplicarea regulilor de proiecție care constă în integrarea succesivă a sensurile formativelor lexicale pentru obținerea în final, a sensurilor propoziției.

amalgám s.n. 1. În limbile flexionare, caracteristică a mărcilor gramaticale de a exprima simultan mai multe unități de conținut. 2. În semantica generativă, operație rezultând din aplicarea regulilor de proiecție care constă în integrarea succesivă a sensurile formativelor lexicale pentru obținerea în final, a sensurilor propoziției.