amăríe sf [At: ALECSANDRI, T. 1514 / Pl: n / E: amar + -ie] (Sst) Amărăciune (1).

AMĂRÍE s. f. (Rar) Amărăciune (1). Și tot plîng cu amărie După scumpa mea moșie. ALECSANDRI, T. 1514.

AMĂRÍE s. f. (Rar) Amărăciune, durere, tristețe. – Din. amar + suf. -ie.

amăriu, ~ie a [At: HEM 1013 / V: ~râu, ~râie / Pl: ~ii / E: amar + -iu] Amărui (1).

AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu.

AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu.

AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. Amărui. ♦ Fig. (Rar) Chinuitor. Jale amărie. ALECSANDRI, P. III 506. – Variantă: amărîu, -îie (DELAVRANCEA, S. 152) adj.

AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. [Var.: amărâu, -âie adj.]. – Din amar² + suf. -iu.

amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi

amăríu adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi

amăríŭ, -ie și -îu, -îĭe (est) și -úĭ, úĭe (vest) adj. Cam amar.