2 intrări

12 definiții

amărất, -ă [At: VARLAAM, C. 14 / Pl: ~ați, -e / E: amărî] 1 a (Fig) Care a devenit amar (1). 2 a Cuprins de amărăciune (3) sufletească. 3 a (D. fapte, păcate, trai, zile) Nesuferit. 4-5 smf a Sărman. 6 a (Îc) Om ~ Om uscat, de care nu se mai prinde carnea. 7 av (Înv) Cumplit. 8 sf (Bot) Coroniște (Coronulla varia). 9 a (D. obiecte) Ponosit.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂRÎ́T, -Ă, amărîți, -te, adj. 1. (Despre oameni și, p. ext., despre manifestările lor) Mîhnit, îndurerat, necăjit. Rămîn amărît și bătrîn. BENIUC, V. 141. Tata a privit în juru-i trudnic... păstrînd citeva clipe o tăcere amărîtă. SADOVEANU, N. F. 43. Vai, săracele de noi, amărîtele de noi... se va fi mîniat împăratul pe noi. RETEGANUL, P. II 24. Cînd gîndesc, amărîtul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez! CREANGĂ, P. 122. ♦ (Despre viață) Chinuit, trist. O să-mi împuținați amărîtele zile ce mai am de trăit. SADOVEANU, N. F. 33. Măi Iliuță... tare-i grea și amărîtă viața noastră! SADOVEANU, N. F. 69. 2. (Despre oameni și despre lucruri) Prăpădit, nenorocit. Drumul continua drept ca o ață, și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărît. REBREANU, R. I 74. ◊ (Substantivat) Dimpreună cu ei venea un slujbaș... și un amărît cu toba după gît. PAS, L. I 138. 3. (Despre obiecte) învechit, uzat, ponosit. Erau între ei [între birjari] și bogați și săraci, cunoscîndu-i pe unii și pe alții după livrelele și șepcile lor, unele strălucitoare, altele amărîte. PAS, Z. I 224.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ Învechit, ponosit, uzat. – V. amărî.

amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; f. sg. amărâtă, pl. amărâte

AMĂRÂT adj. 1. v. supărat. 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pârlit. (Un funcționar ~.)

AMĂRÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A AMĂRÎ și A SE AMĂRÎ. 2) fig. Care este într-o stare sufletească apăsătoare; trist; mâhnit. /v. a amărî

amărît a. 1. supărat la culme, întristat; 2. (în ocări) mișel, nevoiaș: amărîtule ! 3. nenorocit: amărîtul de mine ! CR.

amărît, -ă adj. (d. amărăsc). Foarte întristat, plin de amărăciune: un om amărît, o viață amărîtă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMĂRÎ́T adj. 1. abătut, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidít, (înv. și reg.) scîrbít, supărăcios, (înv.) dosădít, ponosít, pricăjít, (fig.) cătrănít, pleoștít, plouát. (E tare ~ de vestea primită.) 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pîrlít. (Un funcționar ~.)

Intrare: amărât (adj.)
amărât adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amărât amărâtul amărâ amărâta
plural amărâți amărâții amărâte amărâtele
genitiv-dativ singular amărât amărâtului amărâte amărâtei
plural amărâți amărâților amărâte amărâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: amărâtă
amărâtă substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amărâ amărâta
plural amărâte amărâtele
genitiv-dativ singular amărâte amărâtei
plural amărâte amărâtelor
vocativ singular
plural