9 definiții pentru amănunțime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amănunțíme sf [At: BARONZI, L. 101 / V: amăru- / Pl: ~mi / E: amănunt + -ime] (Îe) În ~ În detaliu.

AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime.

AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime.

AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. Amănunt, detaliu. În mintea ei se deșteaptă, cu toate amănunțimile, viața, obiceiurile de acasă. VLAHUȚĂ, O. A. 351.

AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. Amănunt, detaliu. – Din amănunt1 + suf. -ime.

amănunțíme și amăr- f. Amănunt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími

amănunțíme s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMĂNUNȚÍME s. v. amănunt, detaliu.

amănunțime s. v. AMĂNUNT. DETALIU.

Intrare: amănunțime
amănunțime substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amănunțime
  • amănunțimea
plural
  • amănunțimi
  • amănunțimile
genitiv-dativ singular
  • amănunțimi
  • amănunțimii
plural
  • amănunțimi
  • amănunțimilor
vocativ singular
plural

amănunțime

etimologie:

  • Amănunt + sufix -ime.
    surse: DEX '98 DEX '09