ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza². [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza. [Var.: (înv.) aluziúne s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvînt, expresie sau frază care sugerează, fără a exprima deplin, ideea vorbitorului. Fiecare cuvînt pe care mi-l spui mi se pare o aluzie. SEBASTIAN, T. 98. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau despre ceva); a viza pe cineva (sau ceva); a da să se înțeleagă ceva. – Pronunțat: -zi-e. – Variantă: aluziúne (HOGAȘ, DR. II 226) s. f.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se sugerează o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva). [Var.: (înv.) aluziúne s. f.] – Fr. allusion (lat. lit. allusio, -onis).

alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)

alúzie s. f. (sil. -zi-e), art. alúzia (sil. -zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (sil. -zi-i-)

alúzie sf [At: MAIORESCU, D. II, 145 / V: -iune / Pl: ~ii / E: fr allusion] 1 Cuvânt, expresie sau frază prin care se face referire la o întâmplare sau la o persoană, fără a o numi. 2 (Îe) A face ~ la ceva A da să se înțeleagă ceva.

ALÚZIE s. (franțuzism) apropo, (înv.) cusur. (N-a făcut nici o ~.)

ALÚZIE s.f. Cuvânt, frază, expresie care evocă o persoană, un lucru sau o idee despre care nu se spune direct ceva. ◊ A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe ocolite despre cineva (sau ceva). [Gen. -iei, var. aluziune s.f. / cf. fr. allusion, lat. allusio – glumă].

ALÚZIE s. f. 1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație etc., fără a se exprima direct. 2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenția de a face să se înțeleagă altceva. (< fr. allusion, lat. allusio)

ALÚZIE ~i f. Cuvânt, expresie sau frază prin care se face indirect referire la cineva sau ceva. ~ discretă. [G.-D. aluziei; Sil. -zi-e] /<fr. allusion, lat. allusio, ~onis

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

aluziúne sf vz aluzie

ALUZIÚNE s.f. v. aluzie.

aluziune f. modul de a spune un lucru care face a ne gândi la altul, atingere prin vorbe.

*aluziúne f. (lat. allúsio, -ónis. V. iluziune. Modu de a spune pe departe ceva ca să se înțeleagă alt-ceva. A face aluziune la ceva, a bate șaŭa să priceapă ĭapa, a da să înțeleagă. – Și alúzie.

ALÚZIE s. (franțuzism) apropó, (înv.) cusúr. (N-a făcut nici o ~.)