ALUNIZÁRE, alunizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a aluniza; aselenizare. – V. aluniza.

alunizare sf [At: DEX² / Pl: ~zări / E: aluniza] Aselenizare.

ALUNIZÁRE s. f. Acțiunea de a aluniza; aselenizare. – V. aluniza.

ALUNIZÁRE s.f. Aselenizare. [< aluniza].

alunizáre s. f. Faptul de a aluniza ◊ „Ca cel mai adecvat loc pentru alunizare autorul citează «mările» lunare.” Sc. 28 II 62 p. 4. ◊ „Radarul de alunizare a fost pus în funcțiune. ” Sc. 21 VII 69 p. 6 (din aluniza; cf. fr. alunissage; DMN 1958; DEX, DN3)

ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir.

aluniza vi [At: DEX² / Pzi: ~zez / E: fr alllunir] A aseleniza.

ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. A aseleniza. – După fr. alunir.

ALUNIZÁ vb. I. intr. A aseleniza. [P.i. -zez. / după fr. alunir].

ALUNIZÁ vb. intr. a aseleniza. (după fr. alunir)

alunizá vb. I A lua contact cu Luna venind de pe Pământ ◊ „[...] pentru a aluniza la punctul cel mai puțin accidentat.” Sc. 21 VII 69 p. 6 (după fr. alunir; DMN 1959; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 239, V. Guțu Romalo C.G. 234, FC II 34, 36, Th. Hristea în R.lit. 28 II 80 p. 8; DEX, DN3)

A ALUNIZÁ pers. 3~eáză intranz. (despre nave cosmice) A coborî lent pe suprafața Lunii; a lua contact cu Luna; a aseleniza. /<fr. alunir

alunizáre (înv.) s. f., g.-d. art. alunizắrii; pl. alunizắri

alunizáre s. f., g.-d. art. alunizării; pl. alunizări

alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză

alunizá vb., ind. prez. 1 sg. alunizéz, 3 sg. și pl. alunizeáză

ALUNIZÁRE s. v. aselenizare.

ALUNIZARE s. aselenizare.

ALUNIZÁ vb. v. aseleniza.

ALUNIZA vb. a aseleniza.