ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermie.

ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția aluminiului în praf asupra unor oxizi metalici (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermic.

ALUMINOTERMÍE s. f. Procedeu de sudare a metalelor la temperatură înaltă obținută prin arderea unui amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid metalic. – Fr. aluminothermie.

aluminotermíe s. f., art. aluminotermía, g.-d. aluminotermíi, art. aluminotermíei

aluminotermíe s. f., art. aluminotermía, g.-d. aluminotermíi, art. aluminotermíei

aluminotermíe sf [At: Ltr / Pl: ~ii / E: fr aluminothermie, ger Aluminothermie] (Teh) Procedeu de sudură autogenă a fierului și a oțelului prin aprinderea pulberii de aluminiu.

ALUMINOTERMÍE s.f. Procedeu de sudare a metalelor la temperatură foarte înaltă, dezvoltată de un amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid metalic. [Gen. -iei. / < fr. aluminothermie].

ALUMINOTERMÍE s. f. procedeu tehnic de obținere a unor temperaturi înalte, dezvoltate de un amestec de aluminiu cu un oxid metalic. (< fr. aluminothermie)

ALUMINOTERMÍE (‹ fr. {i}; {s} fr. aluminium + gr. thermos „cald”) s. f. Procedeu de obținere a temperaturilor ridicate (c. 3.000 ºC) prin reacția exotermă dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic, folosit la sudarea metalelor, în bombele incendiare etc. A fost descoperit (1859) de N.N. Beketov.