alpín, ~ă a [At: HASDEU, I. C. 49 / Pl: ~i, -e / E: fr alpin] 1-6 Care (trăiește sau) se găsește (în Alpi ori) în munți înalți sau (în creierul munților) Si: alpic (1-6). 7 Care aparține munților Alpi. 8-9 Caracteristic munților Alpi sau regiunilor muntoase înalte. 10-11 Referitor la munții Alpi sau la regiunile muntoase înalte.

ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus.

ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus.

VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Caracteristic munților Alpi; care se găsește, trăiește sau crește în regiunile muntoase înalte. Pășuni alpine.

ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte. – Fr. alpin (lat. lit. alpinus).

alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne

alpín adj. m., pl. alpíni; f. sg. alpină, pl. alpíne

vioreá/viorícă s. f. (sil. vi-o-), art. vioreáua/ vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle

ALPÍN adj. (GEOGR.) (livr.) alpestru. (Vegetație ~.)

ÎNGRĂȘĂTOÁRE s. (BOT.: Pinguicula vulgaris și alpina) (reg.) foaie-grasă.

MIRODEÁ s. (BOT.; Hesperis alpina) (reg.) sibiog, muștarul-stâncilor.

VIOREÁ s. v. rujă, tămâioară.

VIOREÁ s. (BOT.) 1. (Viola odorata) toporaș, violetă, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cârligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămâioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-câmp. 2. (Viola alpina) toporaș, viorică, (reg.) micșunea-de-munte. 3. (Viola hirta) (reg.) micșunea, tămâioară, toporași (pl.). 4. viorele sălbatice (Viola canina) = (reg.) colțunii-popii (pl.). 5. viorea-galbenă (Cheirantus cheiri) = micsandră, micșunea, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă. 6. (Scilla bifolia) (rar) scila (art.), (reg.) mereoară, zambilă.

ALPÍN, -Ă adj. Caracteristic munților Alpi. ♦ (P. ext.) Care se află, trăiește în regiunile muntoase înalte; alpestru. [Pl. -ni, -ne. / < fr. alpin, it. alpino, cf. Alpi – munți în Europa].

ALPÍN, -Ă adj. caracteristic munților Alpi. ◊ (p. ext.) din regiunile muntoase înalte; alpestru. (< fr. alpin, lat. alpinus)

ALPÍN ~ă (~i, ~e) Care ține de munții Alpi și de regiunile muntoase înalte. Pășuni ~e. Sport ~. /<fr. alpin, lat. alpinus

VIOREÁ ~éle f. Plantă erbacee de primăvară din familia liliaceelor, cu flori violete (mai rar roz sau albe). [Art. vioreaua; G.-D. viorelei; Var. viorică] /vioară + suf. ĕa

alpin a. care se află pe Alpi sau pe munți înalți: plante alpine.

*alpín, -ă adj. (lat. alpinas). Care trăĭește saŭ crește pe Alpĭ saŭ pe alțĭ munțĭ înalțĭ: vînătorĭ alpinĭ.