alpin, ~ă a [At: HASDEU, I. C. 49 / Pl: ~i, ~e / E: fr alpin] 1-6 Care (trăiește sau) se găsește (în Alpi ori) în munți înalți sau (în creierul munților) Si: alpic (1-6). 7 Care aparține munților Alpi. 8-9 Caracteristic munților Alpi sau regiunilor muntoase înalte. 10-11 Referitor la munții Alpi sau la regiunile muntoase înalte.

*ALPIN adj. 1 Ce se găsește, ce crește în Alpi ¶ 2 Ce este caracteristic regiunilor muntoase înalte: vegetațiune ~ [fr.].

ALPIN, -Ă, alpini, -e, adj. Caracteristic munților Alpi; care se găsește, trăiește sau crește în regiunile muntoase înalte. Pășuni alpine.

ALPIN, -Ă, alpini, -e, adj. Caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte. – Fr. alpin (lat. lit. alpinus).

ALPIN, -Ă adj. Caracteristic munților Alpi. ♦ (P. ext.) Care se află, trăiește în regiunile muntoase înalte; alpestru. [Pl. -ni, -ne. / < fr. alpin, it. alpino, cf. Alpi – munți în Europa].

ALPIN, -Ă adj. caracteristic munților Alpi. ◊ (p. ext.) din regiunile muntoase înalte; alpestru. (< fr. alpin, lat. alpinus)

ALPIN ~ă (~i, ~e) Care ține de munții Alpi și de regiunile muntoase înalte. Pășuni ~e. Sport ~. /<fr. alpin, lat. alpinus

alpin a. care se află pe Alpi sau pe munți înalți: plante alpine.

*alpín, -ă adj. (lat. alpinas). Care trăĭește saŭ crește pe Alpĭ saŭ pe alțĭ munțĭ înalțĭ: vînătorĭ alpinĭ.

alpin adj. m., pl. alpini; f. alpină, pl. alpine

alpin adj. m., pl. alpini; f. alpină, pl. alpine

alpin adj. m., pl. alpini; f. sg. alpină, pl. alpine

ALPIN adj. (GEOGR.) (livr.) alpestru. (Vegetație ~.)

ALPIN adj. (GEOGR.) (livr.) alpestru. (Vegetație ~.)

CINGHÍȚA ALPÍNĂ s. f. Pasăre mică (c. 18 cm), de cîrd, bună zburătoare, călătoare, din ordinul paseriformelor, oaspete de iarnă în România în zonele alpine, cu capul cenușiu și restul penajului cafeniu-cenușiu deschis (Montifringilla nivalis).