14 definiții pentru alogen

alogén, ~ă a [At: LTR / Pl: -i, -e / E: fr allogène] 1 a Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află. 2 a (D. oameni) De origine străină, aparținând unei populații imigrate. 3 sm (Glg) Constituent mineral format înainte și în alt loc decât roca din care face parte

ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène.

ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène.

ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și prin origine de mediul în care se află. ♦ (Despre populații) De origine străină, venită din altă parte.

ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Fr. allogène (< gr.).

alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne

alogén adj. m., pl. alogéni; f. sg. alogénă, pl. alogéne

ALOGÉN adj. alogenetic. (Populație ~.)

ALOGÉN, -Ă adj. (Chim.) Deosebit prin natură și prin origine de mediul înconjurător. ♦ (Despre un component al unei roci) Format anterior rocii și într-un alt loc decât aceasta. ♦ (Despre o populație) Venit din altă parte, de altă origine. [< fr. allogène, cf. gr. allos – altul, genos – neam].

ALOGÉN, -Ă adj. deosebit prin natură și prin origine de mediul înconjurător; alogenetic. ◊ (despre o populație; și s. m.) venit din altă parte, de altă origine. (< fr. allogène)

ALOGÉN ~ă (~i, ~e) Care se deosebește (prin natură și origine) de mediul în care se află. Corp ~. /<fr. allogene


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALOGÉN adj. alogenetic. (Populație ~.)

alogen, (engl.= allogene) calitatea unui min. de a se fi format anter. într-un loc diferit de cel al rocii din care face parte. Ex. xenolitele din roci magmatice sau particulele a. (terigene sau detritice), transportate din afara bazinului de sedimentare. Min. și fragmentele litice a. se recunosc după caracterul lor clastic și după efectele de corodare și alterare care se întâlnesc pe supr. acestora. Sin. alotigen. Ant. autigen.

ALO- „altul, diferit, deosebit, alternare, alternanță”. ◊ gr. allos „altul” > fr. allo-, it. id. germ. id., engl. id. > rom. alo-.~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., alternare a generației sexuate cu cea asexuată; ~bioză (v. -bioză), s. f., modificare a modului de reacție a organismului la schimbarea mediului ambiant; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin polenizare încrucișată; ~carpie (v. -carpie), s. f., structură a unui fruct rezultat prin polenizare încrucișată; ~cheratoplastie (~keratoplastie) (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație de transplant chirurgical de cornee cu țesut prelevat de la același individ; ~chezie (v. -chezie), s. f., eliminare a fecalelor printr-un anus artificial sau anormal congenital; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., tulburare de motricitate care constă în executarea involuntară a unei mișcări în locul celei dorite; sin. heterochinezie; ~chirie (~cheirie) (v. -chirie), s. f., transpunere a unei senzații în regiunea corespunzătoare din partea opusă a corpului; sin. aloestezie, heterocheirie; ~ciclie (v. -ciclie), s. f., 1. Comportare anormală a unui cromozom sau a unui fragment cromozomial. 2. Grad diferit de spiralizare al unor regiuni cromozomiale; ~clorofilă (v. cloro-, v. -fil2), s. f., constituent verde al clorofilei; ~cor (~chor) (v. -cor), adj., 1. (Despre semințe) Care se răspîndește prin mijloace străine. 2. Care populează mai multe formații vegetale înrudite din aceeași regiune; ~corie (~chorie) (v. -corie2), s. f., proces de răspîndire a semințelor și fructelor prin mijloace străine (apă, vînt etc.); ~crin (v. -crin), adj., heterocrin*; ~croic (v. -croic), adj., 1. Capabil să-și schimbe culoarea. 2. Care este colorat diferit pe cele două fețe; ~cromatic (v. -cromatic), adj. (despre cristale) de culori diferite în funcție de natura substanțelor pe care le conține; ~cromazie (v. -cromazie), s. f., schimbare a colorației pielii; ~cronic (v. -cronic), adj., care se produce în timpuri diferite; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc celule de tipuri diferite; ~dromie (v. -dromie), s. f., aloritmie*; ~estezie (v. -estezie), s. f., alochirie*; ~fan (v. -fan), s. n., argilă coloidală care mărește plasticitatea maselor ceramice; ~fazie (v. -fazie), s. f., vorbire incoerentă; ~fen (v. -fen), s. n., caracter condiționat de mai multe gene ale unor sisteme celulare diferite; ~filie (v. -filie2), s. f., coexistență, pe aceeași plantă, a frunzelor cu forme și dimensiuni diferite; sin. anizofilie, heterofilie; ~fon (v. -fon), s. n., variantă a unui fonem sau sunet; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) care prezintă alogamie; ~gamie (v. -gamie) s. f., reproducere prin polenizare încrucișată și fecundație străină; ~gen (v. -gen1) adj. 1. (Des pre plante) Care se deosebește prin origine și natură de mediul înconjurător. 2. Care s-a format anterior rocii și într-un alt loc decît acesta; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Alogen. 2. Referitor la alogeneză; ~geneză (v. -geneză), s. f., schimbare genotipică datorată influenței mediului înconjurător; ~genic (v. -genic), adj., care aparține aceleiași specii dar cu genotipuri deosebite; ~gonie (v. -gonie), s. f., modificare a formei datorată mutației; ~graf (v. -graf), adj., s. n., (scris) făcut de o altă persoană; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care este deplasat de la locul inițial; 2. Originar din alte regiuni geografice; ~izogeneză (v. izo-, v. -geneză), s. f., ciclu evolutiv caracterizat prin alternarea de generații; ~izomerie (v. izo-, v. -merie), s. f., izomerie simetrică a substanțelor alotrope; ~lalie (v. -lalie), s. f., dificultate patologică manifestată în vorbire; ~lecit (v. -lecit), s. n., celulă din zona fasciculată a suprarenalei, avînd un aspect spumos; ~metrie (v. -metrie1), s. f., accelerare sau încetinire a ritmului de dezvoltare a anumitor organe, în comparație cu ansamblul organismului; ~mixie (v. -mixiei), s. f., tip de polenizare în cazul căreia stigmatul unei flori primește polenul de la alte flori ale aceleiași specii; sin. alogamie (1); ~morf (v. -morf), s. n., 1. Variantă morfematică contextuală. 2. Formă distinctă a unei substanțe; ~morfie (v. -morfie), s. f., 1. Totalitatea formelor unei substanțe. 2. Acomodare histologică; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., tip de alometrie; ~pat (v. -pat), s. m., medic care tratează prin alopatie; ~patie (v. -patie), s. f., procedeu terapeutic, opus homeopatiei, de tratare a unei boli cu mijloace contrare naturii sale; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre un organism) care trăiește în depresiunile adînci ale mărilor și oceanelor; ~plasmă (v. -plasmă) s. f., parte diferențiată a citoplasmei, cu funcții specializate (membrană, cil, flagel etc.); ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de înlocuire a unui țesut distrus prin materiale străine; sin. heteroplastie; ~plazie (v. -plazie), s. f., dezvoltare anormală a unui țesut; ~plectic (v. -plectic), adj., (despre frunze) care înconjoară un organ vegetal; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid interspecific cu trei seturi cromozomale, două de la unul dintre părinți și unul de la celălalt părinte; ~psihoză (v. -psihoză), s. f., tulburare psihică, caracterizată prin prelucrarea morbidă a stimulilor externi; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., 1. Tulburare periodică a ritmului cardiac. 2. Ritm inegal al diviziunii celulare sau al dezvoltării organismelor unicelulare; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., împerechere a filamentelor cromozomiale ale unor gameți proveniți de la părinți diferiți; ~sperm (v. -sperm), s. m., embrion rezultat pe cale alogamică; ~sterie (v. -sterie), s. f., proprietate a unor substanțe de a avea mai multe forme, fără să-și modifice compoziția chimică; ~term (v. -term), adj., a cărui temperatură corporală depinde de temperatura mediului înconjurător; ~tip (v. tip), s. n., exemplar taxonic al holotipului, avînd sexul opus acestuia; ~tipic (v. -tipic), adj., cu sens opus holotipului; ~topie (v. -topie), s. f., deplasare anormală a unor centri de dezvoltare a organismului; ~trof (v. -trof), adj., 1. (Despre viețuitoare) Care folosește substanțele organice sintetizate de alte organisme. 2. (Despre flori) Cu adaptare redusă pentru primirea insectelor vizitatoare; ~trofic (v. -trofic), adj., alotrof*; ~trop (v. -trop) adj., (despre substanțe) care are mai multe varietăți; sin. alotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., alotrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., 1. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau mai multe forme cu proprietăți fizice și chimice deosebite 2. Atracție reciprocă între două celule de sens opus; ~zaur (~saur) (v. -zaur), s. m., reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie uriașă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., cromozom cu rol esențial în determinarea sexului; sin. heterocromozom, cromozom sexual.

Intrare: alogen
alogen adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alogen alogenul aloge alogena
plural alogeni alogenii alogene alogenele
genitiv-dativ singular alogen alogenului alogene alogenei
plural alogeni alogenilor alogene alogenelor
vocativ singular
plural