4 definiții pentru alnic

álnic, ~ă a [At: PALIA (1581), ap. TDRG / Pl: ~ici, ~ice / E: mg álnok] (Trs; înv) Viclean.

álnic (álnică), adj. – (Înv., Trans.) Înșelător, viclean. Sb. jalnik (Drăganu, Dacor., VI, 246). Înainte, DAR indicase mag. álnok, al cărui fonetism nu este satisfăcător.

ALNIC adj. (Criș, Trans. SV) Viclean. Că nu-s alnic, ce viez derept. VCC, 35. Alnice oi, a păgubiturii de vecu veți fi feciori. MISC. SEC. XVII, 78v; cf. VCC, 13; VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII. apud TEW. ♢ (Substantival) Deade-mă cel putearnic Dumnăzău în mînule alnicilor și hicleanilor. MOL. 1695, 53v. Etimologie: magh. álnok. Vezi și alnicie. Cf. amăgelnic, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz.

álnic, -ă adj. (ung. álnok, după alte adj. în -nic. L. V. Pînditor, viclean.

Intrare: alnic
alnic adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alnic alnicul alnică alnica
plural alnici alnicii alnice alnicele
genitiv-dativ singular alnic alnicului alnice alnicei
plural alnici alnicilor alnice alnicelor
vocativ singular
plural