ALNIC adj. (Criș, Trans. SV) Viclean. Că nu-s alnic, ce viez derept. VCC, 35. Alnice oi, a păgubiturii de vecu veți fi feciori. MISC. SEC. XVII, 78^v; cf. VCC, 13; VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII. apud TEW. ♢ (Substantival) Deade-mă cel putearnic Dumnăzău în mînule alnicilor și hicleanilor. MOL. 1695, 53^v. Etimologie: magh. álnok. Vezi și alnicie. Cf. amăgelnic, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz.