8 definiții pentru almar

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom.

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom.

ALMÁR, almare și almaruri, s. n. (Transilv.) Dulap. – Variantă: armár s. n.

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap de ținut alimente. – Magh. almáriom.

almár (reg.) s. n., pl. almáre

almár (almáre), s. n. – Dulap. – Var. almariu, armar(iu). Istr. armor. Lat. armarium, poate direct în var. (Pușcariu 66; REW 625; DAR); cf. vegl. armar, it. armadio, v. fr. almaire, armaire (› fr. armoire). Din lat. s-a transmis aproape tuturor limbilor europene, cf. germ. Almer, ngr. ἀρμάρι, alb. armar (probabil din it.), cr. ormar, orman (de unde, în Banat, orman „dulap”), mag. almáriom, ceh. (j)almara, pol. almarya. În rom., în forma almar, provine probabil din slov. almara (cf. Berneker 30) sau din mag. (Hasdeu 904; Domaschke 130; Gáldi, Dict., 102). A fost întărit în parte de contactul cu fr. armoirerom. armuar. Cu formele sale anterioare este pop. numai în Trans. și Banat.

Intrare: almar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular almar almarul
plural almare almarele
genitiv-dativ singular almar almarului
plural almare almarelor
vocativ singular
plural