opțiuni

8 definiții pentru almar armar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom.

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom.

almar[1] sn vz armar

  1. Acest cuvânt-titlu nu este menționat ca variantă pentru armar la definiția acestuia din același dicționar (MDA2). — Ladislau Strifler

ALMÁR, almare și almaruri, s. n. (Transilv.) Dulap. – Variantă: armár s. n.

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap de ținut alimente. – Magh. almáriom.

ARMÁR s. n. v. almar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

almár (reg.) s. n., pl. almáre

almár s. n., pl. almáre


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

almár (almáre), s. n. – Dulap. – Var. almariu, armar(iu). Istr. armor. Lat. armarium, poate direct în var. (Pușcariu 66; REW 625; DAR); cf. vegl. armar, it. armadio, v. fr. almaire, armaire (› fr. armoire). Din lat. s-a transmis aproape tuturor limbilor europene, cf. germ. Almer, ngr. ἀρμάρι, alb. armar (probabil din it.), cr. ormar, orman (de unde, în Banat, orman „dulap”), mag. almáriom, ceh. (j)almara, pol. almarya. În rom., în forma almar, provine probabil din slov. almara (cf. Berneker 30) sau din mag. (Hasdeu 904; Domaschke 130; Gáldi, Dict., 102). A fost întărit în parte de contactul cu fr. armoire › rom. armuar. Cu formele sale anterioare este pop. numai în Trans. și Banat.

Intrare: almar
almar1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • almar
  • almarul
  • almaru‑
plural
  • almare
  • almarele
genitiv-dativ singular
  • almar
  • almarului
plural
  • almare
  • almarelor
vocativ singular —
plural —
almar2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • almar
  • almarul
  • almaru‑
plural
  • almaruri
  • almarurile
genitiv-dativ singular
  • almar
  • almarului
plural
  • almaruri
  • almarurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armar
  • armarul
  • armaru‑
plural
  • armare
  • armarele
genitiv-dativ singular
  • armar
  • armarului
plural
  • armare
  • armarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

almar armar

etimologie: