14 definiții pentru aliterație

ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération.

ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération.

ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. Figură de stil care constă în repetarea (intenționată) a aceluiași sunet (sau a unei combinații de sunete) în două sau mai multe cuvinte care se succed. Versul lui Coșbuc «Prin vîrfuri vîntul viu vuia» constituie un exemplu tipic de aliterație. – Pronunțat: -ți-e.

ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. Repetarea aceluiași sunet sau a unei combinații de sunete în cuvinte care se succed, pentru efecte de rimă sau de stil. – Fr. allitération.

aliteráție (-ți-e) s. f., art. aliteráția (-ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (-ți-i-)

aliteráție s. f. (sil. -ți-e), art. aliteráția (sil. -ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (sil. -ți-i-)

aliteráție sf [At: DA / PI: -ii / V: (înv) -iune (pl: -ni) / E: fr alliteration] 1 Armonie rezultată din repetarea (intenționată) a aceluiași sunet (sau a unei combinații de sunete) în două sau în mai multe cuvinte care se succedă în aceeași frază. 2 (Med) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică.

ALITERÁȚIE s.f. (Lit.) Repetare a aceluiași sunet sau a acelorași grupuri de sunete în două sau mai multe cuvinte care se succed; parhomeon. [Gen. -iei, var. aliterațiune s.f. / cf. fr. allitération, it. aliterazione, lat. alliteratio].

ALITERÁȚIE s. f. 1. repetare, cu efect muzical, a aceluiași sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproferon, parhomeon. 2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. ◊ tendință patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe. (< fr. allitération)

ALITERÁȚIE ~i f. Figură de stil constând în repetarea aceluiași sunet în cuvinte care se succed. /<fr. aliteration

aliterați(un)e f. repetirea acelorași litere sau acelorași silabe. Ex. prin vârfuri vântul viu vuia (COȘBUC).

*aliterațiúne f. (d. literă; fr. allitération). Repetarea acelorașĭ litere: ce te tot tînguĭ tot timpu? – Și -áție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

aliterație (‹ ad „la” și littera „literă”), repetarea unei litere (sau grup de litere) în cuvinte succesive. Deși uneori involuntară și cacofonică, a. constituie un mijloc poetic cu resurse multiple: imitative („Prin vulturi, vântul viu vuia” – Coșbuc), sugestive, cu efect psihologic („Bată-te, pustia, lut/ Mult ești negru și urât” – popular), burlești (așa-numitele „încurcături de limbă”). În poezia scandinavă și germ. din ev. med., în lipsa rimei, a. constituia împreună cu asonanța* principiul de bază al versificației.

ALITERÁȚIE (< fr.) s. f. Procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași sunet, de obicei consoană, sau a acelorași grupuri de sunete în cuvinte care se succed.

Intrare: aliterație
aliterație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aliterație aliterația
plural aliterații aliterațiile
genitiv-dativ singular aliterații aliterației
plural aliterații aliterațiilor
vocativ singular
plural