alintát¹ sn [At: DA / E: alinta] 1-4 Alintare (1-4).

alintat², ~ă a [At: EMINESCU, P. 12/ Pl: ~ați, ~e / E: alinta] 1 (Înv) Alinat² (1). Dezmierdat². 3 (Prt) Răzgâiat². 4 Răsfățat².

ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.

ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.

ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Răsfățat, răzgîiat. O fată alintată și leneșă. CREANGĂ, P. 292. Pajul Cupidon, vicleanul, Mult e rău și alintat. EMINESCU, O. I 108. Auzi, coșcoge calindroiu? Doamne! că alintat ai mai fost!... ALECSANDRI, T. I 136.

ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.

ALINTÁT adj. 1. dezmierdat, mângâiat. (Iubită ~.) 2. cocolit, răsfățat, răzgâiat, (reg.) mădărit, ninerat, (înv.) dezmierdat. (Copil ~.)

ALINTÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (mai ales despre copii) Care este răsfățat; care este tratat cu tandrețe exagerată; căruia i se satisfac orice capricii. /v. a alinta

alintat a. Mold. răsgăiat, cocolit: (Cupidon) mult e rău și alintat EM.

alintát, -ă adj. Răsfățat: copil alintat.

alintá¹ v [At: DOSOFTEI, V. S. 3/32 / Pzi: alint, (rar) -téz / E: lat *allentare] 1-2 vtr (Înv) A (se) alina (1). 3 vt A dezmierda. 4-5 vtr (Prt) A (se) râzgâia. 6-7 vtr A (se) răsfăța. 8 vr A fi mofturos.

alintá² v [At: PAȘCA, GL. / Pzi: alint / E: nct] (Reg) A șchiopăta ușor Cf alina, alicni.

ALINTÁ, alint, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).

ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).

ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mîngîia. (Fig.) Pămîntul mă alintă C-un foșnet lung de grîne cu bobul sănătos. JEBELEANU, în POEZ. N. 393. ◊ Refl. Fig. Moș Toader tot mergea, alintîndu-se mereu cu gîndul [că va găsi de lucru]. CONTEMPORANUL, V 390. 2. Tranz. A răsfăța, a răzgîia. Prea își alintă copiii. ◊ Fig. Îl sărută alintîndu-și vorbele și netezindu-i părul. VLAHUȚĂ, N. 49. ◊ Refl. Începu să facă mofturi, să s-alinte. CONTEMPORANUL, II 359. Brațele ei m-au legănat, cînd îi sugeam țîța cea dulce și mă alintam, la sînu-i, gîngurind și uitîndu-mă în ochii ei cu drag. CREANGĂ, A. 35. Cînd rea și nesuferită, cînd sentimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică. NEGRUZZI, S. III 50. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios, a se legăna ușor. Ca lebăda pe apă se-alintă grațios. ALECSANDRI, P. III 81.

ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).

alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă

alintá vb., ind. prez. 1 sg. alínt, 3 sg. și pl. alíntă

ALINTÁ vb. 1. v. mângâia. 2. a (se) cocoli, a (se) răsfăța, a (se) răzgâia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu te mai ~ atâta!)

alintá (alintát, alintát), vb. – A mîngîia, a răsfăța. Lat. *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „ușor, blînd” (Candrea-Dens., 990); după alții, din lat. *allĕntāre, de la lĕntus, cu evoluția semantică de la domeniul material la cel moral, ca în blandus › blînd, tenerus › tierno etc. (Pușcariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simțit ca un frecventativ de la *allēnāre, chiar dacă la origine nu aparțineau aceleiași familii (DAR citează un ex. din Dosoftei, în care este evidentă această confuzie). – Der. alintător, adj. (care alintă); alintătură, s. f. (alintare).