2 intrări

4 definiții

alimăníre sf [At: MDA ms / V: -nare / Pl: ~ri / E: alimăni] (Reg) 1 Stabilire într-un sat Si: aciuire, adevestire, agestire, cigiestare, pripășire. 2 (Îf alimănare) Așezare.

alimăní vr [At: RĂDULESCU-CODIN / V: -na (Pzi: -nez) / Pzi: -nesc / E: aliman3] (Reg) 1 A se stabili într-un sat Si: (pop) a se aciui, a se pripăși, (reg) a se adevesti, a se agesti, a se agiesta. 2 (Îf alimăna) A se așeza.

alimăní, (alimăná) alimănésc, (alimănéz) vb. IV refl. (reg.) a se așeza undeva, a se aciua, a se pripăși

alimănésc (mă) v. refl. (d. liman). Vest. Mă pripășesc.

Intrare: alimănire
alimănire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alimănire alimănirea
plural alimăniri alimănirile
genitiv-dativ singular alimăniri alimănirii
plural alimăniri alimănirilor
vocativ singular
plural
Intrare: alimăni
verb (V401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alimăni alimănire alimănit alimănind singular plural
alimănește alimăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alimănesc (să) alimănesc alimăneam alimănii alimănisem
a II-a (tu) alimănești (să) alimănești alimăneai alimăniși alimăniseși
a III-a (el, ea) alimănește (să) alimănească alimănea alimăni alimănise
plural I (noi) alimănim (să) alimănim alimăneam alimănirăm alimăniserăm, alimănisem*
a II-a (voi) alimăniți (să) alimăniți alimăneați alimănirăți alimăniserăți, alimăniseți*
a III-a (ei, ele) alimănesc (să) alimănească alimăneau alimăni alimăniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)