3 intrări

11 definiții

ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman.

alamáni smp vz alemani

alemáni smp [At: DEX2 / V: allam- / E: ger Alemanne, fr Alamans] Numele unor triburi germanice care au trăit (prin sec. III-VI) în regiunea Rinului.

ALAMÁN, -Ă, alamani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Numele unor triburi germanice care au trăit (în sec. III-VI) în regiunea Rinului; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alamanilor (1), privitor la alamani. [Var.: alemán, -ă s. m. și f., adj.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

ALAMÁNI s. m. pl. v. alemani.

ALEMÁNI s. m. pl. Numele unor triburi germanice care au trăit (prin secolele III-VI) în regiunea Rinului. [Var.: alamáni s. m. pl.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne

Alamani m. pl. triburi germane de pe lângă Rin, dela sec. III-Vl-lea.

Alemani pl. popoare germanice formând, în sec. XIII, o confederațiune pe ambele maluri ale Rinului,.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALEMAN, Mateo (1547-c. 1614), scriitor spaniol. Autorul celebrului roman picaresc „Viața lui Guzmán de Alfarache”.

Intrare: alaman (adj.)
alaman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alaman
  • alamanul
  • alamanu‑
  • alama
  • alamana
plural
  • alamani
  • alamanii
  • alamane
  • alamanele
genitiv-dativ singular
  • alaman
  • alamanului
  • alamane
  • alamanei
plural
  • alamani
  • alamanilor
  • alamane
  • alamanelor
vocativ singular
plural
aleman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aleman
  • alemanul
  • alemanu‑
  • alema
  • alemana
plural
  • alemani
  • alemanii
  • alemane
  • alemanele
genitiv-dativ singular
  • aleman
  • alemanului
  • alemane
  • alemanei
plural
  • alemani
  • alemanilor
  • alemane
  • alemanelor
vocativ singular
plural
Intrare: alaman (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alaman
  • alamanul
  • alamanu‑
plural
  • alamani
  • alamanii
genitiv-dativ singular
  • alaman
  • alamanului
plural
  • alamani
  • alamanilor
vocativ singular
  • alamanule
  • alamane
plural
  • alamanilor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aleman
  • alemanul
  • alemanu‑
plural
  • alemani
  • alemanii
genitiv-dativ singular
  • aleman
  • alemanului
plural
  • alemani
  • alemanilor
vocativ singular
  • alemanule
  • alemane
plural
  • alemanilor
Intrare: Aleman
Aleman nume propriu
nume propriu (I3)
* forme elidate – (arată)

alaman (adj.) aleman

etimologie:

alaman (persoană) alamană aleman alemană

  • 1. (La plural) Numele unor triburi germanice care au trăit (în secolul III-VI) în regiunea Rinului; (și la singular) persoană care făcea parte din aceste triburi.
    surse: DEX '09

etimologie: