alele i vz alei

ALELE(I)! ALELEU! ALELELE! 👉 ALEI: Alelei! Doamne, cum sburau Voinicii toți cu mine! (ALECS.).

ALA, alae, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). [Pl. pr.: ale. – Var.: ală s. f.] – Din lat. ala.

ALĂ s. f. v. ala.

ALEI interj. v. alelei.

ală² sf [At: DEX² / Pl: ale / E: lat ala] Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare).

ală¹ sf [At: JAHRESBER. III, 313 / V: h~^[1] / Pl: nct / E: srb ala, hala] Balaur.

ale i vz alelei^[1]

alei i [At: CREANGĂ, P. 88 / V: alele, alelei, dale, dalelei, dalelele^[1] / A: dali și alele și, pentru rimă, aleleu / E: ns cf bg олеле] (Îppl) Exclamație folosită ca introducere la invocații, al cărei conținut emoțional variază după felul sentimentului din care se naște invocația (cu excepția notei dureroase).

alelă sf [At: DEX² / Pl: ~le / E: fr allèle] (Gen) Genă de un anumit tip de pe același cromozom.

alelei i vz alei

alelele^[1] i vz alei

ALEI! interj. Exprimă dorință, mustrare, ciudă, mirare, spaimă (se întrebuințează mai ales în poezia populară): Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic, De-ai putea la bătrînețe, Cum puteai la tinerețe (ALECS.-P.).

ALEOLEO! = ALEI!

ALĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ALEI interj. V. alelei.

ALĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ALEI interj. (Popular) Alelei. Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? CREANGĂ, P. 88. Alei, tu, stea de seară, O să te întreb, drept să-mi spui, Nu știi oare unde-o fi Secu, micul copil? ȘEZ. IV 143.

ALELEI interj. (Popular) Exclamație care precedă o invocație, exprimînd un sentiment de mînie sau de părere de rău. Alelei, boieri hapsîni, Face-v-ar vîntu țărîni! Că ați fost pînă mai ieri Mari și tari peste averi. DEȘLIU, M. 63 Alelei, hoț de copil, tu cu oile mi-ai păscut iarba, iar eu îți voi mînca capul. BOTA, P. 46. Alelei, tu, Costco, frate, Spune-ne ce gînd te bate? COȘBUC, P. I 130. Alelei, murguleț mic... De-ai putea la bătrînețe, Cum puteai la tinerețe! ALECSANDRI, P. P. 73. ♦ Exclamație de entuziasm. Alelei! pentru tîrnăcoape și seceri. Pentru marea poftă de viață, Pentru aceste proaspete petreceri, Pentru avînturi și pentru întreceri, Pentru sculatul de dimineață! DEȘLIU, G. 19.

ALEI interj. Alelei.

ALELEI interj. Exclamație (precedînd o invocație) care exprimă mînia, părerea de rău sau entuziasmul.

ALĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].

ALELĂ s.f. (Genet.) Formă diferită a unei gene, care determină o trăsătură diferită a unui caracter. [< fr. allèle, it. allele, cf. gr. allelon – alternativ].

ALĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)

ALELĂ s. f. (biol.) fiecare dintre formele sub care poate exista o genă ce ocupă același locus în cromozomii omologi. (< fr. allèle)

ALEI interj. pop. v. ALELEI.

ALELEI interj. (se folosește pentru a exprima mirare, ciudă, mânie sau părere de rău). [Sil. -lei] /Orig. nec.

ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină].

alelei! int. strigăt de chemare, de îmbărbătare sau de compătimire: alelei! murguleț mic! POP. [V. aleu].

aléĭ și eléĭ, aleléĭ și eleléĭ interj. de mirare, teamă și regret: Aleĭ, Doamne, ce vorbești! Aleleĭ, să nu-ĭ lăsațĭ! Aleleĭ pe cînd eram om întreg de mă luptam! (vgr. eleleû, strigăt de luptă; bg. elele, sîrb. lela, rus. vsl. óle). V. și aoleo.

eléĭ și eleléĭ, V. aleĭ.

!ală s. f., g.-d. art. alei; pl. ale

!alei (pop.) interj.

ala (lat.) s. f., pl. alae [ae pron. e] (-lae)

alelei/alei (pop.) interj.

ală (unitate romană de cavalerie) s. f., g.-d. art. alei; pl. ale

alelă s. f., pl. alele

alelei/alei interj.

ală (ale), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop. – Var. hală. Bg. sb., (h)ala.

alei, interj. – Introduce o invocație cu o puternică nuanță afectivă. – Var. alelei, dale(lei). – Mr. alai. Creație expresivă, cf. aoleu. Suidas menționează pe eleleu „acclamatio bellica”, cf. bg. ólele, tc. hele.

ALÉLĂ (< fr. {i}; {s} gr. allelon „reciproc”) s. f. (GENET.) Nume dat oricărei gene dintr-o pereche sau dintr-o serie de gene alternative care pot ocupa același locus și care controlează diferitele expresii (de ex. nuanțele de roșu, alb, galben etc. ale trandafirului) ale aceluiași caracter (în cazul exemplificat, culoarea). Se mai numește alelomorf.