17 definiții pentru alegație alegațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alegație sf [At: ODOBESCU, S. II, 279 / P: ~ți-e / Pl: ~ii / V: ~iune (pl: -ni) / E: fr allégation] 1 (Jur) Invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații sau pentru a justifica ceva. 2 Afirmație. 3 Motiv. 4 Scuză.

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis.

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (Înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis.

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. Invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză, spre a întări afirmațiile făcute. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) alegațiúne (ODOBESCU, S. II 279) s. f.

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză spre întărirea unei afirmații făcute. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Fr. allégation (lat. lit. allegatio, -onis).

ALEGÁȚIE s.f. (Jur.) Invocare a unei păreri, a unei idei etc. pentru a justifica ceva sau pentru a întări o afirmație. [Gen. -iei, var. alegațiune s.f. / cf. fr. allégation, lat. allegatio].

ALEGÁȚIE s. f. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmație. (< fr. allégation, lat. allegatio)

ALEGÁȚIE ~i f. jur. Invocare a unei păreri pentru a justifica ceva sau pentru a sprijini o afirmație. /<fr. allégation, lat. alegatio, ~onis

alegațiune sf vz alegație

ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.

ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.

ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.

ALEGAȚIÚNE S. f. v. alegație.

ALEGAȚIÚNE s.f. v. alegație.

alegați(un)e f. 1. citarea unei autorități, a unui fapt; 2. spusa cuiva, aserțiune.

*alegațiúne f. (lat. al-legátio, -ónis. V. legațiune). Acțiunea de a alega, aserțiune, pretext. – Și -áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)

alegáție s. f. (sil. -ți-e), art. alegáția (sil. -ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (sil. -ți-i-)

Intrare: alegație
alegație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alegație
  • alegația
plural
  • alegații
  • alegațiile
genitiv-dativ singular
  • alegații
  • alegației
plural
  • alegații
  • alegațiilor
vocativ singular
plural
alegațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alegațiune
  • alegațiunea
plural
  • alegațiuni
  • alegațiunile
genitiv-dativ singular
  • alegațiuni
  • alegațiunii
plural
  • alegațiuni
  • alegațiunilor
vocativ singular
plural

alegație alegațiune

  • 1. științe juridice Faptul de a alega; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: invocare

etimologie: