18 definiții pentru alegație alegațiune

alegáție sf [At: ODOBESCU, S. II, 279 / P: -ți-e / Pl: ~ii / V: -iune (pl: -ni) / E: fr allégation] 1 (Jur) Invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații sau pentru a justifica ceva. 2 Afirmație. 3 Motiv. 4 Scuză.

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis.

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (Înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis.

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. Invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză, spre a întări afirmațiile făcute. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) alegațiúne (ODOBESCU, S. II 279) s. f.

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză spre întărirea unei afirmații făcute. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Fr. allégation (lat. lit. allegatio, -onis).

alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)

alegáție s. f. (sil. -ți-e), art. alegáția (sil. -ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (sil. -ți-i-)

ALEGÁȚIE s.f. (Jur.) Invocare a unei păreri, a unei idei etc. pentru a justifica ceva sau pentru a întări o afirmație. [Gen. -iei, var. alegațiune s.f. / cf. fr. allégation, lat. allegatio].

ALEGÁȚIE s. f. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmație. (< fr. allégation, lat. allegatio)

ALEGÁȚIE ~i f. jur. Invocare a unei păreri pentru a justifica ceva sau pentru a sprijini o afirmație. /<fr. allégation, lat. alegatio, ~onis

alegațiúne sf vz alegație

ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.

ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.

ALEGAȚIÚNE S. f. v. alegație.

ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.

ALEGAȚIÚNE s.f. v. alegație.

alegați(un)e f. 1. citarea unei autorități, a unui fapt; 2. spusa cuiva, aserțiune.

*alegațiúne f. (lat. al-legátio, -ónis. V. legațiune). Acțiunea de a alega, aserțiune, pretext. – Și -áție.

Intrare: alegație
alegație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alegație alegația
plural alegații alegațiile
genitiv-dativ singular alegații alegației
plural alegații alegațiilor
vocativ singular
plural
alegațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alegațiune alegațiunea
plural alegațiuni alegațiunile
genitiv-dativ singular alegațiuni alegațiunii
plural alegațiuni alegațiunilor
vocativ singular
plural