alcaic, ~ă a [At: DA ms / P: ~ca-ic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr alcaïque] 1 (Îs) Vers ~ Vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. 2 (Îs) Strofă ~ Strofă compusă din două versuri alcaice, unul iambic și unul coriambic.

*ALCAIC l. adj. ✒️ 1 Vers ~, vers din metrica greacă și latină care, sub forma endecasilabică, se compune din patru picioare și o cezură, primul un spondeu, rar un iamb, al doilea un iamb, apoi cezura, în urmă doi dactili sau un dactil și un amfimacru ¶ 2 Strofă ~ă, strofă ale cărei două versuri dintîiu sînt alcaice endecasilabice. II. sn. Vers alcătuit în felul acesta [fr.].

ALCAIC, -Ă adj. Vers alcaic = vers endecasilabic greco-latin, de un ritm foarte armonios, creat de poetul Alceu; strofă alcaică = strofă în care primele două versuri sunt alcaice. [< fr. alcaïque, lat. alcaicus, cf. Alceu – poet liric grec].

ALCAIC, -Ă adj. vers ~ = vers endecasilabic greco-latin, cu un ritm armonios; strofă ~ă = strofă cu primele două versuri alcaice. (< fr. alcaïque, lat. alcaicus)

ALCAIC ~că (~ci, ~ce): Vers ~ vers iambic, armonios, format din cinci picioare în versificația latină și greacă. /<lat. alcaicus, fr. alcaïque

*alcáic adj. Un fel de strofă grecească și latină numită așa după poetu grecesc Alceŭ.

alcaic (desp. -ca-ic) adj. m., pl. alcaici; f. alcaică, pl. alcaice

alcaic (-ca-ic) adj. m., pl. alcaici; f. alcaică, pl. alcaice

alcaic adj. m. (sil. -ca-ic), pl. alcaici; f. sg. alcaică, pl. alcaice

alcaic (de la poetul grec ’Aλϰαῖος, Alceu) 1. Vers a., vers endecasilabic alcătuit dintr-o anacruză* lungă sau scurtă, un troheu*, un spondeu*, un dactil*, un troheu și încă o silabă lungă sau scurtă. Se mai numește și endecasilabic a.: U/- U/--/-UU/-U/U. 2. Strofă a., strofă alcătuită din doi endecasilabi a., un enneasilab a. și un decasilab a. V. endecasilab, vers.

ALCAIC (< fr. alcaïque; < lat. alcaicus) Vers folosit în lirica greacă de poetul Alkaios (sec. VII î.e.n). Măsura versului alcaic este de 11 silabe; de aici și denumirea de vers endecasilabic. Alcătuit din o anacruză, un troheu, un spondeu, un dactil, un alt troheu și o silabă scurtă sau lungă (...). De la greci l-au împrumutat și poeții romani, cu unele modificări (alcătuirea lui din șase picioare cu o cezură la mijloc). Strofa formată din două versuri alcaice de unsprezece silabe, un vers de nouă silabe denumit enneasilab (patru spondei sau trohei precedați de o anacruză) și un vers de zece silabe, decasilab (doi dactili, doi trohei) se numește strofă alcaică. Ex. Vi-des ut al-ta stet ni-ve can-di-dus So-cra-te nec iam sus-ti-ne-ant o-nus Sil-vae la-bo-ran-tes ge-lu-que Flu-mi-na con-sti-te-rint a-cu-to. (Vezi cum stă Socrate cel alb de zăpada cea înaltă, Doborîte de ger, pădurile abia-și susțin acum povara, Iar apele s-au oprit de gerul cel pătrunzător.) (HORAȚIU, Ode, I, 9)

decasilab alcaic (< gr. δεϰασύλλαβος, δέϰα [deka] „zece” + συλλαβή [syllabé] „silabă”), tip de vers alcaic* compus din doi dactili* și doi trohei*: -UU/-UU/-U/-U. Este al patrulea (și ultimul) vers din strofa alcaică.

enneasilab alcaic (< gr. ἐννεασύλλαβος, din ἐννέα [enea], „nouă” + συλλαβή, „silabă”), tip de vers alcaic* dintr-un diametru* trohaic precedat de o anacruză (1): U/-U/-U/-U/-U. Este al treilea vers din strofa alcaică.