ALCAIC (< fr. alcaïque; < lat. alcaicus) Vers folosit în lirica greacă de poetul Alkaios (sec. VII î.e.n). Măsura versului alcaic este de 11 silabe; de aici și denumirea de vers endecasilabic. Alcătuit din o anacruză, un troheu, un spondeu, un dactil, un alt troheu și o silabă scurtă sau lungă (...). De la greci l-au împrumutat și poeții romani, cu unele modificări (alcătuirea lui din șase picioare cu o cezură la mijloc). Strofa formată din două versuri alcaice de unsprezece silabe, un vers de nouă silabe denumit enneasilab (patru spondei sau trohei precedați de o anacruză) și un vers de zece silabe, decasilab (doi dactili, doi trohei) se numește strofă alcaică. Ex. Vi-des ut al-ta stet ni-ve can-di-dus So-cra-te nec iam sus-ti-ne-ant o-nus Sil-vae la-bo-ran-tes ge-lu-que Flu-mi-na con-sti-te-rint a-cu-to. (Vezi cum stă Socrate cel alb de zăpada cea înaltă, Doborîte de ger, pădurile abia-și susțin acum povara, Iar apele s-au oprit de gerul cel pătrunzător.) (HORAȚIU, Ode, I, 9)