alca sf vz halca

ALCA = HALCA.

alcá, V. halca.

halca sf [At: VARLAAM, C. 74 / V: a~, halcă, hâlca / Pl: ~le / E: tc halca] 1 Verigă. 2 Cerc metalic. 3 (Spc) Scoabă. 4 (Înv) Cerc prin care jucătorii își treceau sulița, la jocul oriental gerid. 5 (Pex) Jocul gerid. 6 (Îe) A bate ~ua A pierde timpul. 7 (Îcs) De-a hâlca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

halcă³ sf vz halca

hâlca sf vz halca

HALCA, ALCA (pl. -cale) sf. 1 Verigă, cerc de metal ¶ 2 Scoabă, legătură de fier la ziduri ¶ 3 ‡Cercul de fier prin care un călăreț asvîrlea, în fuga calului, geridul asupra adversarului care trebuia să-l prindă, iarăși în fuga calului [tc.].

HALCĂ² sf. Bucov. Trans. Gălăgie mare, tărăboiu: S’aude, s’aude Grea ~ la munte (vor.).

HALCA, halcale, s. f. (Învechit) Verigă; cerc de fier folosit la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. Mîini ies turcii la halca, Sus, în Haidar-pașa. ALECSANDRI, P. P. 106.

halcà f. od. joc oriental care consta în aruncarea și petrecerea suliței printr’un cerc de fier (numit halca): mâini ies Turcii la halca POP. [Turc. HALKA, inel]. V. gerid.

halcá și alcá f. (turc. [d. ar.] halka; ngr. halkâs). Verigă. Un joc turcesc (obișnuit odinioară și în țările româneștĭ) și care consista în aruncarea uneĭ sulițe printr’o verigă. V. gerid.

halca (înv.) s. f., art. halcaua, g.-d. art. halcalei; pl. halcale

halca (înv.) s. f., art. halcaua, g.-d. art. halcalei; pl. halcale, art. halcalele

halca s.f., art. halcaua, g.-d. art. halcalei; pl. halcale

halca (halcale), s. f. – 1. Inel, belciug. – 2. Joc vechi, asemănător cu jocul de arșice din Spania. – Mr. hălcă. Tc. (h)alka (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 801; Ronzevalle 82), cf. ngr. χαλϰᾶς, alb. halkë, bg., sb. halká.

ALCA s.f. v. halca.

HALCA s. f. (Mold., ȚR) Cerc de metal folosit în jocul oriental numit gerid, prin care călăreții își trec, în goana calului, sulița. A: Încăleca pre cal domnesc și se slobozea cu sulița asupra halcalii ... și care lua halcaua în repegiunea calului venea de se închina domnului. GHEORGACHI. ♦ (Mold., TR) Jocul cu halcaua. A: Cu sulița la halca nu lesne avea protivnic. URECHE; cf. VARLAAM; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Aleargă la alca. ST. LEX., 268. Variante: alca (ST. LEX., 268) halcă (VARLAAM). Etimologie: tc. (h)alka.