alca sf vz halca

ALCA = HALCA.

ALCA s.f. v. halca.

alcá, V. halca.

halca sf [At: VARLAAM, C. 74 / V: a~, halcă, hâlca / Pl: ~le / E: tc halca] 1 Verigă. 2 Cerc metalic. 3 (Spc) Scoabă. 4 (Înv) Cerc prin care jucătorii își treceau sulița, la jocul oriental gerid. 5 (Pex) Jocul gerid. 6 (Îe) A bate ~ua A pierde timpul. 7 (Îcs) De-a hâlca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

halcă³ sf vz halca

hâlca sf vz halca

HALCA, halcale, s. f. (Învechit) Verigă; cerc de fier folosit la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. Mîini ies turcii la halca, Sus, în Haidar-pașa. ALECSANDRI, P. P. 106.

HALCA s. f. (Mold., ȚR) Cerc de metal folosit în jocul oriental numit gerid, prin care călăreții își trec, în goana calului, sulița. A: Încăleca pre cal domnesc și se slobozea cu sulița asupra halcalii ... și care lua halcaua în repegiunea calului venea de se închina domnului. GHEORGACHI. ♦ (Mold., TR) Jocul cu halcaua. A: Cu sulița la halca nu lesne avea protivnic. URECHE; cf. VARLAAM; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Aleargă la alca. ST. LEX., 268. Variante: alca (ST. LEX., 268) halcă (VARLAAM). Etimologie: tc. (h)alka.

halcà f. od. joc oriental care consta în aruncarea și petrecerea suliței printr’un cerc de fier (numit halca): mâini ies Turcii la halca POP. [Turc. HALKA, inel]. V. gerid.

halcá și alcá f. (turc. [d. ar.] halka; ngr. halkâs). Verigă. Un joc turcesc (obișnuit odinioară și în țările româneștĭ) și care consista în aruncarea uneĭ sulițe printr’o verigă. V. gerid.

halca (înv.) s. f., art. halcaua, g.-d. art. halcalei; pl. halcale

halca (înv.) s. f., art. halcaua, g.-d. art. halcalei; pl. halcale, art. halcalele

halca s.f., art. halcaua, g.-d. art. halcalei; pl. halcale

halca (halcale), s. f. – 1. Inel, belciug. – 2. Joc vechi, asemănător cu jocul de arșice din Spania. – Mr. hălcă. Tc. (h)alka (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 801; Ronzevalle 82), cf. ngr. χαλϰᾶς, alb. halkë, bg., sb. halká.