albít¹ sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr albite] Mineral verzui, roșiatic sau lăptos, cu luciu sidefiu ori sticlos, folosit în ceramică.

albít², ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 253/20 / Pl: ~iți, ~e / E: albi] 1 Devenit (mai) alb (1) Si: înălbit². 2 Făcut (mai) alb (1). 3 (D. păr) Cărunt. 4 (Pex; d. oameni) îmbătrânit². 5 (Pop) Văruit². 6 (Fig) Curățat².

ALBÍT¹ s. n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic, cu luciu sidefiu sau sticlos, folosit în industria ceramicii. – Din fr. albite.

ALBÍT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit². 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.

ALBÍT¹ s. n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic, cu luciu sidefiu sau sticlos, folosit în industria ceramicii. – Din fr. albite.

ALBÍT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit². 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.

ALBÍT¹ s. n. Varietate de feldspat lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, care se găsește în crăpăturile rocilor cristaline, în calcaruri și în unele roci eruptive și se întrebuințează ca fondant în ceramică.

ALBÍT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. O bătrînă... cu pletele albite. ALECSANDRI, P. P. 204. 2. Fig. Strălucitor. Din sulițe, din coifuri, din armele albite... soarele... Lumina își răsfrînse pe steagul tricolor. ALEXANDRESCU, P. 144.

ALBÍT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. 2. Fig. Strălucitor. – V. albi.

ALBÍT¹ s. n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, folosit în industria ceramicii. – Fr. albite.

albít s. n.

albít s. n.

ALBÍT adj. înălbit. (Pânză ~.)

ALBÍT s.n. Mineral cu aspect lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, întrebuințat ca fondant în ceramică. [< fr. albite, cf. germ. Albit].

ALBÍT s. n. plagioclaz, alumosilicat de sodiu, cu aspect lăptos, verzui, roșietic sau incolor, fondant în ceramică. (< fr. albite)

ALBÍT¹ m. Mineral incolor, verzui sau roșiatic folosit în ceramică. /<fr. albite

ALBÍT² ~tă (~ți, ~te) (despre părul oamenilor) Care este cărunt. ~ de necazuri. /v. a albi

albá v vz albi

albi [At: CORESI, ap. HEM 733 / Pzi: ~besc / E: alb] 1 vir A deveni (mai) alb (1). 2 vir A încărunți. 3 vir (Pex) A îmbătrâni. 4 vi A ieși în evidență datorită culorii albe (1). 5 vi (Fig) A străluci (bătând în alb (1). 6 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) ochii după (sau la) A privi cu intensitate ceva. 7 vi (Pop; îae) A privi cu aviditate ceva. 8 vi (Pop; îae) A aștepta ceva în zadar. 9 vi (Înv) A se face ziuă. 10 vt A face să devină mai alb (1). 11 vt (Pop, îe) A ~ pânza A spăla și a usca la soare pânza albă nouă. 12-13 vtr (Înv) A (se) face demn de stimă. 14 vt A trata produsele textile cu agenți antioxidanți sau reducători pentru a le face mai albe (1), distrugând pigmenții naturali. 15 vt A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb (1) intens. 16 vt A decolora (parțial sau total). 17 vt (Fig; a scoate peri albi șîe) A face pe cineva să îmbătrânească înainte de vreme printr-o purtare rea sau obositoare. 18 vr (Iuz) A se farda.

ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai albe, distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.