4 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

albețe sf [At: PANN, P.V. II, 129/21 / Pl: ~ți / E: alb + -ețe] (Rar) Albeală (2).

ALBÉȚE s. f. v. albeață.

ALBÉȚE s. f. v. albeață.

ALBÉȚE s. f. v. albeață.

ALBÉȚE s. f. v. albeață.

albeață sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 203/8 / V: (reg) ~bață / Pl: ~ețe / E: alb + -eață] 1 Albeală (2). 2 (Med) Leucom. 3 (Med; imp) Cataractă. 4 (Fig) Orbire. 5 (Îe) A avea ~ A nu percepe bine lucrurile. 6 (Fig; îae) A judeca greșit. 7 (Reg) Sclerotică. 8 (Bot; reg) Cerențel (Geum urbanum). 9 (Bot; reg) Punga-babei (Pulicaria dysenterica).

albéț, ~eáță [At: LB / Pl: ~i, ~e / E: alb + -eț] (Reg) 1 a Albineț. 2 sn Alburn.

ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albéțe s. f.] – Alb + suf. -eață.

ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albéțe s. f.] – Alb + suf. -eață.

ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț.

ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț.

ALBEÁȚĂ, (1) albeți, s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. Avea dinți sănătoși, de o albeață strălucitoare. DUMITRIU, N. 257. Fața ei ca luna plină, curată ca floarea de cireș și albă de o albeață prin care numai din cînd în cînd străbate, abia văzut, un fel de rumeneală. SLAVICI, O. II 23. Albeața iepelor – zicea el – îi slujea de fînar noaptea, la drum. CREANGĂ, P. 106. ♦ Fig. Lumină. Albeți neprihănite curgeau din cer. MACEDONSKI, O. I 80. 2. Pată albă, opacă, formată pe cornee; leucom, (impropriu) cataractă. Ochiul cu albeață îi lăcrima. PAS. L. I 7. – Variantă; (1) albéțe (PANN, P. V. II 129) s. f.

ALBÉȚ1, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj. Albineț.

ALBÉȚ1, albețe, s. n. (Popular) Alburn.

ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. 2. Pată albă formată pe cornee; leucom; (impr.) cataractă. [Var.: (1) albéțe s. f.] – Din alb2 + suf. -eață.

ALBÉȚ1, albețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Din alb2 + suf. -eț.

ALBÉȚ2, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj. (Reg.) Albineț2. – Din alb2 + suf. -eț.

ALBEÁȚĂ f. 1) Culoare albă. ~a zăpezii. 2) Stare patologică constând în apariția pe cornela ochiului a unor pete albe; leucom. [G.-D. albeții; Sil. -bea-] /alb + suf. ~eață

albeață f. 1. însușirea lucrurilor albe; 2. pată albă ca o perdea care împiedică lumina ochiului (la om și la animale domestice). [Lat. ALBITIES].

albeț n. partea cea albă a lemnului dintre inima și scoarța unui arbore.

albeáță f., pl. ețĭ (d. alb). Calitatea de a fi alb: albeața zăpeziĭ. Pată albă care se formează une-orĭ pe lumina ochĭuluĭ și împedecă vederea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

albeáță s. f., g.-d. art. albéții

albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe

albéț1 (reg.) adj. m., pl. albéți; f. albeáță, pl. albéțe

albeáță s. f., g.-d. art. albéții; (lumină) pl. albéți

arată toate definițiile

Intrare: albețe
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albețe
  • albețea
plural
  • albeți
  • albețile
genitiv-dativ singular
  • albeți
  • albeții
plural
  • albeți
  • albeților
vocativ singular
plural
Intrare: albeață
albeață substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albeață
  • albeața
plural
genitiv-dativ singular
  • albeți
  • albeții
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albețe
  • albețea
plural
genitiv-dativ singular
  • albețe
  • albeței
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albețe
  • albețea
plural
  • albeți
  • albețile
genitiv-dativ singular
  • albeți
  • albeții
plural
  • albeți
  • albeților
vocativ singular
plural
Intrare: albeț (adj.)
albeț1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albeț
  • albețul
  • albețu‑
  • albeață
  • albeața
plural
  • albeți
  • albeții
  • albețe
  • albețele
genitiv-dativ singular
  • albeț
  • albețului
  • albețe
  • albeței
plural
  • albeți
  • albeților
  • albețe
  • albețelor
vocativ singular
plural
Intrare: albeț (s.n.)
albeț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albeț
  • albețul
  • albețu‑
plural
  • albețe
  • albețele
genitiv-dativ singular
  • albeț
  • albețului
plural
  • albețe
  • albețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

albeață albețe (2)

  • 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: albiciune albime 3 exemple
    exemple
    • Avea dinți sănătoși, de o albeață strălucitoare. DUMITRIU, N. 257.
      surse: DLRLC
    • Fața ei ca luna plină, curată ca floarea de cireș și albă de o albeață prin care numai din cînd în cînd străbate, abia văzut, un fel de rumeneală. SLAVICI, O. II 23.
      surse: DLRLC
    • Albeața iepelor – zicea el – îi slujea de fînar noaptea, la drum. CREANGĂ, P. 106.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ochiul cu albeață îi lăcrima. PAS. L. I 7.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Alb + sufix -eață.
    surse: DEX '98 DEX '09

albeț (adj.)

etimologie:

  • Alb + sufix -eț.
    surse: DEX '98 DEX '09

albeț (s.n.)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Alb + sufix -eț.
    surse: DEX '98 DEX '09