4 intrări
41 de definiții

Explicative DEX

ALBEȚE s.f. v. albeață.

ALBEȚE s. f. v. albeață.

ALBEȚE s. f. v. albeață.

ALBEȚE s. f. v. albeață.

ALBEȚE s. f. v. albeață.

albețe sf [At: PANN, P.V. II, 129/21 / Pl: ~ți / E: alb + -ețe] (Rar) Albeală (2).

ALBEȚE sf. Însușirea de a fi alb, coloare albă [albeață].

ALBEAȚĂ s.f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var: albéțe s.f.] - Alb + suf. -eață.

ALBEȚ, -EAȚĂ, albeți,-e, adj., s.n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S.n. Alburn. - Alb + suf. -eț.

ALBEAȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albețe s. f.] – Alb + suf. -eață.

ALBEAȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albețe s. f.] – Alb + suf. -eață.

ALBEȚ, -EAȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț.

ALBEȚ, -EAȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț.

albață sf vz albeață

albeață sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 203/8 / V: (reg) ~bață / Pl: ~ețe / E: alb + -eață] 1 Albeală (2). 2 (Med) Leucom. 3 (Med; imp) Cataractă. 4 (Fig) Orbire. 5 (Îe) A avea ~ A nu percepe bine lucrurile. 6 (Fig; îae) A judeca greșit. 7 (Reg) Sclerotică. 8 (Bot; reg) Cerențel (Geum urbanum). 9 (Bot; reg) Punga-babei (Pulicaria dysenterica).

albeț, ~eață [At: LB / Pl: ~i, ~e / E: alb + -eț] (Reg) 1 a Albineț. 2 sn Alburn.

ALBEAȚĂ sf. 1 Însușirea de a fi alb, coloare albă: albeața feței; albeața hainelor 2 🩺 Boală de ochi care se manifestă prin întinderea unei pelițe albe pe cornee (🖼 55); Fig.: a avea ~, a nu vedea bine lucrurile, a se înșela; proverb: a face ~ în călcîi (ZNN.), se zice cînd e luat cineva în bătaie de joc [lat. *albĭtia].

ALBEȚ I. adj. (BUD.) (MAR.) = ALBINEȚ. II. sbst. 🌿 Partea mai albicioasă dintre scoarța și inima unui arbore [alb].

ALBEAȚĂ, (1) albeți, s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. Avea dinți sănătoși, de o albeață strălucitoare. DUMITRIU, N. 257. Fața ei ca luna plină, curată ca floarea de cireș și albă de o albeață prin care numai din cînd în cînd străbate, abia văzut, un fel de rumeneală. SLAVICI, O. II 23. Albeața iepelor – zicea el – îi slujea de fînar noaptea, la drum. CREANGĂ, P. 106. ♦ Fig. Lumină. Albeți neprihănite curgeau din cer. MACEDONSKI, O. I 80. 2. Pată albă, opacă, formată pe cornee; leucom, (impropriu) cataractă. Ochiul cu albeață îi lăcrima. PAS, L. I 7. – Variantă; (1) albețe (PANN, P. V. II 129) s. f.

ALBEȚ1, albețe, s. n. (Popular) Alburn.

ALBEȚ1, -EAȚĂ, albeți, -e, adj. Albineț.

ALBEAȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. 2. Pată albă formată pe cornee; leucom; (impr.) cataractă. [Var.: (1) albețe s. f.] – Din alb2 + suf. -eață.

ALBEȚ1, albețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Din alb2 + suf. -eț.

ALBEȚ2, -EAȚĂ, albeți, -e, adj. (Reg.) Albineț2. – Din alb2 + suf. -eț.

ALBEAȚĂ f. 1) Culoare albă. ~a zăpezii. 2) Stare patologică constând în apariția pe cornela ochiului a unor pete albe; leucom. [G.-D. albeții; Sil. -bea-] /alb + suf. ~eață

albeață f. 1. însușirea lucrurilor albe; 2. pată albă ca o perdea care împiedică lumina ochiului (la om și la animale domestice). [Lat. ALBITIES].

albeț n. partea cea albă a lemnului dintre inima și scoarța unui arbore.

albeáță f., pl. ețĭ (d. alb). Calitatea de a fi alb: albeața zăpeziĭ. Pată albă care se formează une-orĭ pe lumina ochĭuluĭ și împedecă vederea.

Ortografice DOOM

albeață s. f., g.-d. art. albeții

albeț1 (reg.) adj. m., pl. albeți; f. albeață, pl. albețe

albeț2 (reg.) s. n., pl. albețe

albeață s. f., g.-d. art. albeții

albeț2 (reg.) s. n., pl. albețe

albeț1 (reg.) adj. m., pl. albeți; f. albeață, pl. albețe

albeață s. f., g.-d. art. albeții; (lumină) pl. albeți

albeț s. n., pl. albețe

albeț adj. m., pl. albeți; f. sg. albeață, pl. albețe

Argou

albeață s. f. sg. (intl.) 1. lenjerie de pat 2. argint; argintărie

albeț, albeți s. m. monedă de o sută de lei

Sinonime

ALBEAȚĂ s. 1. (rar) albiciune, albime. (~ unui obiect.) 2. v. leucom. 3. v. cataractă.

ALBEȚ s. v. alburn.

ALBEAȚĂ s. 1. (rar) albiciune, albime. (~ unui obiect.) 2. (MED.) leucom, (prin Transilv. și Ban.) preveșteală. 3. (MED.) cataractă, (pop.) perdea, apă-albă, (Mold. și Transilv.) pohoială.

albeț s. v. ALBURN.

Arhaisme și regionalisme

albeață, s.f. (med. pop. veter.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei cu sensul de „cataractă”. – Din lat. *albitia, -am (CDDA); din alb + suf. -eață.

albeață, s.f. – (med. vet.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi (Memoria, 2004: 1072). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu sensul de „cataractă” (DRT, 2010). – Din lat. *albitia, -am (CDDA); din alb (< lat. albus) + suf. -eață.

albeață, s.f. – (med. vet.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi (Memoria 2004: 1072). – Din alb + -eață.

Intrare: albețe
albețe2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albețe
  • albețea
plural
  • albeți
  • albețile
genitiv-dativ singular
  • albeți
  • albeții
plural
  • albeți
  • albeților
vocativ singular —
plural —
Intrare: albeață
albeață substantiv feminin
substantiv feminin (F12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albeață
  • albeața
plural
  • albețe
  • albețele
genitiv-dativ singular
  • albețe
  • albeței
plural
  • albețe
  • albețelor
vocativ singular —
plural —
albețe1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albețe
  • albețea
plural
  • albețe
  • albețele
genitiv-dativ singular
  • albețe
  • albeței
plural
  • albețe
  • albețelor
vocativ singular —
plural —
albețe2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albețe
  • albețea
plural
  • albeți
  • albețile
genitiv-dativ singular
  • albeți
  • albeții
plural
  • albeți
  • albeților
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F17)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albață
  • albața
plural
  • albețe
  • albețele
genitiv-dativ singular
  • albețe
  • albeței
plural
  • albețe
  • albețelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: albeț (adj.)
albeț1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albeț
  • albețul
  • albețu‑
  • albeață
  • albeața
plural
  • albeți
  • albeții
  • albețe
  • albețele
genitiv-dativ singular
  • albeț
  • albețului
  • albețe
  • albeței
plural
  • albeți
  • albeților
  • albețe
  • albețelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: albeț (s.n.)
albeț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albeț
  • albețul
  • albețu‑
plural
  • albețe
  • albețele
genitiv-dativ singular
  • albeț
  • albețului
plural
  • albețe
  • albețelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

albețe, albețisubstantiv feminin

etimologie:
  • alb + -ețe. MDA2

albeață, albețesubstantiv feminin

  • 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Avea dinți sănătoși, de o albeață strălucitoare. DUMITRIU, N. 257. DLRLC
    • format_quote Fața ei ca luna plină, curată ca floarea de cireș și albă de o albeață prin care numai din cînd în cînd străbate, abia văzut, un fel de rumeneală. SLAVICI, O. II 23. DLRLC
    • format_quote Albeața iepelor – zicea el – îi slujea de fînar noaptea, la drum. CREANGĂ, P. 106. DLRLC
    • 1.1. figurat Lumină. DLRLC
      sinonime: lumină
      • format_quote Albeți neprihănite curgeau din cer. MACEDONSKI, O. I 80. DLRLC
  • 2. Leucom. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: leucom
    • format_quote Ochiul cu albeață îi lăcrima. PAS, L. I 7. DLRLC
  • 3. figurat Orbire. MDA2
    sinonime: orbire
    • chat_bubble A avea albeață = a nu percepe bine lucrurile. MDA2
      • chat_bubble A judeca greșit. MDA2
  • 4. regional Sclerotică. MDA2
    sinonime: sclerotică
  • 5. botanică regional (Geum urbanum) MDA2
    sinonime: cerențel
  • 6. botanică regional (Pulicaria dysenterica) MDA2
    sinonime: punga-babei
etimologie:
  • Alb + -eață. DEX '09 MDA2 DEX '98

albeț, albeațăadjectiv

etimologie:
  • Alb + -eț. DEX '09 MDA2 DEX '98

albeț, albețesubstantiv neutru

  • 1. Alburn. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: alburn
etimologie:
  • Alb + -eț. DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.