13 definiții pentru albăstrime

albăstríme sf [At: ALECSANDRI, P. IV, 122 / PI: -mi / E: albastru + -ime] 1 Întindere de culoare albastră (2). 2 Spațiu albastru (2). 3 Calitatea de a fi albastru. 4 Culoare albastră (15). 5 (Iuz; prt) Termen pentru oamenii îmbrăcați în haine orășenești (albastre). 6 (Iuz; prt; pex) Ciocoime.

ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime.

ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime.

ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră (ca a cerului sau a mării), spațiu albastru. Pier valuri de zbucium în mări de-albăstrimi: Viorile mîine suna-vor mai bine. DEȘLIU, G. 38. Cu mîna streșină, căuta să străbată cu ochii albăstrimile. CAMILAR, T. 107. ◊ Fig. Avem atîta soare Și-atîtea limpezimi, Și-atîta albăstrime de povestit pe strună. DEȘLIU, G. 22. 3. (Cu sens colectiv; peiorativ) Termen cu care oamenii de la țară numesc uneori pe cei îmbrăcați orășenește; ciocoime. ♦ (Prin restricție) Partidul conservator (al boierilor de odinioară). Discuțiile s-au încins despre politica conservatorilor... Nenea Christodor... dovedește, bob numărat, că arenzile au scăzut de cînd cu venirea albăstrimii la putere. DELAVRANCEA, S. 144.

ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; (prin restricție) ciocoime. ♦ Partidul conservator (al boierilor). – Din albastru2 + suf. -ime.

albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími

albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími

ALBĂSTRÍME s. v. seninătate.

ALBĂSTRÍME f. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet și verde; albastru. 2) Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. ~ea mării. 3) fig. înv. Oameni îmbrăcați orășenește. /albastru + suf. ~ime

albăstríme s.f. (înv.) ciocoime

albăstrime f. 1. față albastră: sub cer albastru a mării albăstrime AL.; 2. ciocoime, burghezi sau nobili (îmbrăcați în albastre), în opozițiune cu țăranii.

albăstríme f., pl. ĭ. Iron. Totalitatea locuitorilor de oraș, îmbrăcațĭ în albastru (închis), în opoz. cu țărănime. V. cĭocoĭ, cĭofligar.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALBĂSTRÍME s. albastru, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate, (rar) limpezíș, (înv. și reg.) seninát, (reg.) vinețíe, (Mold. și Bucov.) sineálă, (înv.) senineálă. (~ cerului.)

Intrare: albăstrime
albăstrime substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albăstrime albăstrimea
plural albăstrimi albăstrimile
genitiv-dativ singular albăstrimi albăstrimii
plural albăstrimi albăstrimilor
vocativ singular
plural