ALBĂSTRIME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră (ca a cerului sau a mării), spațiu albastru. Pier valuri de zbucium în mări de-albăstrimi: Viorile mîine suna-vor mai bine. DEȘLIU, G. 38. Cu mîna streșină, căuta să străbată cu ochii albăstrimile. CAMILAR, T. 107. ◊ Fig. Avem atîta soare Și-atîtea limpezimi, Și-atîta albăstrime de povestit pe strună. DEȘLIU, G. 22. 3. (Cu sens colectiv; peiorativ) Termen cu care oamenii de la țară numesc uneori pe cei îmbrăcați orășenește; ciocoime. ♦ (Prin restricție) Partidul conservator (al boierilor de odinioară). Discuțiile s-au încins despre politica conservatorilor... Nenea Christodor... dovedește, bob numărat, că arenzile au scăzut de cînd cu venirea albăstrimii la putere. DELAVRANCEA, S. 144.