alarmare sf [At: VLAHUȚĂ, D. 329 / Pl: ~mări / E: alarma] 1 Chemare la arme. 2 Strângere a trupei pe locul de adunare, cu echipamentul și muniția de război. 3 Neliniștire. 4 Înfricoșare.

ALARMARE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei; alarmă. V. panică. O clipă de distracție, uitarea unui nume îi dădeau fiori de spaimă și toată figura lui lua o expresie de neliniște și de alarmare, ca-n fața unei mari primejdii. VLAHUTA, O. A. III 195.

ALARMARE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma.

ALARMARE s.f. Acțiunea de a (se) alarma. [< alarma].

ALARMA, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.

alarma [At: VLAHUȚĂ, D. 228 / Pzi: ~mez / E: fr (s')alarmer] 1 vt A da alarma. 2-3 vtr (Fig) A (se) neliniști. 4-5 vtr A (se) înfricoșa.

*ALARMA (-mez) I. vb. tr. A neliniști, a speria, a îngrozi (printr’o veste rea, prin apropierea unei primejdii): știrile despre întinderea răscoalei au alarmat pe orășeni. II. vb. refl. A se neliniști, a se speria, a se îngrozi (de o primejdie reală sau închipuită): lumea s’a alarmat la vestea acestui războiu apropiat [fr.].

ALARMA, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.

ALARMA, alarmez, vb. I. Refl. A se neliniști, a se speria, a se lăsa cuprins de panică (față de amenințarea unei primejdii). În fond, a urmat el... nu trebuie să se alarmeze nimeni. SADOVEANU; N. F. 175. ◊ Tranz. Închipuirea lui îi înfățișează primejdii, tablouri fioroase, al căror aspect îi alarmează conștiința. VLAHUTĂ, O. A. III 137.

ALARMA, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) speria. ♦ Tranz. A pune în stare de atenție mare, de pregătiri. A alarmat tabăra. – Fr. alarmer.

ALARMA vb. I. 1. refl., tr. A (se) neliniști. ♦ A (se) înfricoșa; a (se) speria. 2. tr. A da alarma; a pune în stare de alarmă. [< fr. alarmer].

ALARMA vb. I. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta. II. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1). (< fr. alarmer)

A SE ALARMA mă ~ez intranz. A fi cuprins de alarmă; a se neliniști; a se alerta. /<fr. alarmer

A ALARMA ~ez tranz. 1) A face să se alarmeze; a alerta. 2) A pune în stare de alarmă; a da alarma. /<fr. alarmer

alarmà v. a da alarma, a speria.

*alarméz v. tr. (fr. alarmer). Umplu de alarmă, de îngrijorare.

alarmare s. f., g.-d. art. alarmării; pl. alarmări

alarmare s. f., g.-d. art. alarmării; pl. alarmări

alarmare s. f., g.-d. art. alarmării; pl. alarmări

alarma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alarmez, 3 alarmează; conj. prez. 1 sg. să alarmez, 3 să alarmeze

alarma (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmează

alarma vb., ind. prez. 1 sg. alarmez, 3 sg. și pl. alarmează

Alarmare ≠ liniștire

ALARMA vb. v. îngrijora.

ALARMA vb. a (se) frămînta, a (se) intriga, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a (se) speria, a (se) tulbura, (livr.) a (se) impacienta, (reg.) a (se) îngrija, (înv.) a (se) îngriji, a (se) lărmui. (Îl ~ întîrzierea lui.)

A (se) alarma ≠ a (se) calma, a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli