agrotehnică sfs [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 112, 5/5 / E: agro- + tehnică] Știință a vegetației și mijloacelor de ameliorare a plantelor.

AGROTEHNICĂ s. f. Știință care studiază factorii de vegetație ai plantelor cultivate și metodele de a-i influența în scopul măririi recoltelor. Folosirea agrotehnicii înaintate aduce belșugul recoltei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2657.

AGROTEHNICĂ s. f. Știință care se ocupă cu tehnica menținerii și creșterii fertilității pămîntului arabil.- Din agro- + tehnică.

AGROTEHNICĂ s.f. Știință care studiază tehnica menținerii și creșterii fertilității solului arabil. ♦ Totalitatea procedeelor de cultură care se aplică unei plante. [< rus. agrotehnika, cf. gr. agros – ogor, techne – meșteșug].

AGROTEHNICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. [G.-D. agrotehnicii] /<rus. agrotehnika

AGROTEHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

agrotehnic, ~ă a [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 113, 1/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: agro- + tehnic] 1 Care provine de la agrotehnică. 2 Care se referă la agrotehnică. 3 Care este specific agrotehnicii. 4 Care aparține agrotehnicii.

AGROTEHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

AGROTEHNIC, -Ă, agrotehnici, -e, adj. Care ține de agrotehnică, care se referă la agrotehnică, de domeniul agrotehnicii. Trebuie promovate și stimulate cu mai multă hotărîre, în munci de cercetare științifică, agricolă și zootehnică, elemente tinere, merituoase, capabile, pentru a folosi în mod creator, în condițiile țării noastre, știința agrotehnică cea mai avansată din lume, știința agricolă sovietică. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 49.

AGROTEHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, adj. Care ține de agrotehnică, care se referă la agrotehnică. – Din agro- + tehnic.

AGROTEHNIC, -Ă adj. Referitor la agrotehnică. [Cf. rus. agrotehniceskii].

AGROTEHNIC, -Ă I. adj. referitor la agrotehnică. II. s. f. știință care studiază modul în care omul poate interveni în corelația dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate; agrologie. ◊ procedeele tehnice de cultivare a unei plante. (< fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)

AGROTEHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de agrotehnică; propriu agrotehnicii. Metode ~ce. /<rus. agrotehnika

agrotehnică (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agrotehnicii

agrotehnică (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrotehnicii

agrotehnică s. f. (sil. -gro-), g.-d. art. agrotehnicii

agrotehnică, gen. agrotehnicii

agrotehnic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrotehnici; f. agrotehnică, pl. agrotehnice

agrotehnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotehnici; f. agrotehnică, pl. agrotehnice

agrotehnic adj. (sil. -gro-) → tehnic

AGROTEHNICĂ s. agrologie.

AGROTEHNICĂ s. agrologie.