2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

agrotéhnică sfs [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 112, 5/5 / E: agro- + tehnică] Știință a vegetației și mijloacelor de ameliorare a plantelor.

AGROTÉHNICĂ s. f. Știință care studiază factorii de vegetație ai plantelor cultivate și metodele de a-i influența în scopul măririi recoltelor. Folosirea agrotehnicii înaintate aduce belșugul recoltei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2657.

AGROTÉHNICĂ s. f. Știință care se ocupă cu tehnica menținerii și creșterii fertilității pământului arabil.- Din agro- + tehnică.

AGROTÉHNICĂ s.f. Știință care studiază tehnica menținerii și creșterii fertilității solului arabil. ♦ Totalitatea procedeelor de cultură care se aplică unei plante. [< rus. agrotehnika, cf. gr. agros – ogor, techne – meșteșug].

AGROTÉHNICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. [G.-D. agrotehnicii] /<rus. agrotehnika

agrotehnic, ~ă a [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 113, 1/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: agro- + tehnic] 1 Care provine de la agrotehnică. 2 Care se referă la agrotehnică. 3 Care este specific agrotehnicii. 4 Care aparține agrotehnicii.

AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -e, adj. Care ține de agrotehnică, care se referă la agrotehnică, de domeniul agrotehnicii. Trebuie promovate și stimulate cu mai multă hotărîre, în munci de cercetare științifică, agricolă și zootehnică, elemente tinere, merituoase, capabile, pentru a folosi în mod creator, în condițiile țării noastre, știința agrotehnică cea mai avansată din lume, știința agricolă sovietică. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 49.

AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, adj. Care ține de agrotehnică, care se referă la agrotehnică. – Din agro- + tehnic.

AGROTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la agrotehnică. [Cf. rus. agrotehniceskii].

AGROTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la agrotehnică. II. s. f. știință care studiază modul în care omul poate interveni în corelația dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate; agrologie. ◊ procedeele tehnice de cultivare a unei plante. (< fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)

AGROTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de agrotehnică; propriu agrotehnicii. Metode ~ce. /<rus. agrotehnika


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

agrotéhnică (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrotéhnicii

agrotéhnică s. f. (sil. -gro-), g.-d. art. agrotéhnicii

agrotehnică, gen. agrotehnicii

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotéhnic adj. (sil. -gro-) → tehnic


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AGROTÉHNICĂ s. agrologie.

Intrare: agrotehnică
  • silabație: a-gro-
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • agrotehnică
  • agrotehnica
plural
genitiv-dativ singular
  • agrotehnici
  • agrotehnicii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: agrotehnic
agrotehnic adjectiv
  • silabație: a-gro-
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • agrotehnic
  • agrotehnicul
  • agrotehnicu‑
  • agrotehnică
  • agrotehnica
plural
  • agrotehnici
  • agrotehnicii
  • agrotehnice
  • agrotehnicele
genitiv-dativ singular
  • agrotehnic
  • agrotehnicului
  • agrotehnice
  • agrotehnicei
plural
  • agrotehnici
  • agrotehnicilor
  • agrotehnice
  • agrotehnicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

agrotehnică

  • 1. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: agrologie un exemplu
    exemple
    • Folosirea agrotehnicii înaintate aduce belșugul recoltei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2657.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

agrotehnic

  • 1. Care aparține agrotehnicii, care se referă la agrotehnică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Trebuie promovate și stimulate cu mai multă hotărîre, în munci de cercetare științifică, agricolă și zootehnică, elemente tinere, merituoase, capabile, pentru a folosi în mod creator, în condițiile țării noastre, știința agrotehnică cea mai avansată din lume, știința agricolă sovietică. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 49.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • agro- + tehnic (după limba rusă agrotehniceskii).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN