2 intrări

43 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

agățare sf [At: DA ms / V: (înv) acă~ / Pl: ări / E: agăța] 1 Suspendare a ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: agățat1 (1), atârnare, spânzurare. 2 Prindere, fără voie, a unei țesături într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe Si: agățat1 (2). 3 (Fam) Acostare a unei persoane (de sex opus) Si: agățat1 (3). 4 Prindere de ceva sau de cineva Si: agățat1 (4). 5 (Fig) Cramponare.

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. – Variantă: acățáre s. f.

AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.].

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii

agățáre s. f., g.-d. art. agățării; pl. agățări

AGĂȚÁRE s. 1. agățat, atârnare, atârnat, prindere, prins, spânzurare, spânzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.) 2. v. fixare.

acățare sf vz agățare

agățá [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agắț / E: ml *accapitare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.

ACĂȚÁRE s. f. v. agățare.

AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

ACĂȚÁRE s. f. v. agățare.

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

ACĂȚÁRE s. f. v. agățare.

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acățá (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.

arată toate definițiile

Intrare: agăța
verb (VT22)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • agăța
  • agățare
  • agățat
  • agățând
singular plural
  • agață
  • agățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • agăț
(să)
  • agăț
  • agățam
  • agățai
  • agățasem
a II-a (tu)
  • agăți
(să)
  • agăți
  • agățai
  • agățași
  • agățaseși
a III-a (el, ea)
  • agață
(să)
  • agațe
  • agățe
  • agăța
  • agăță
  • agățase
plural I (noi)
  • agățăm
(să)
  • agățăm
  • agățam
  • agățarăm
  • agățaserăm
  • agățasem
a II-a (voi)
  • agățați
(să)
  • agățați
  • agățați
  • agățarăți
  • agățaserăți
  • agățaseți
a III-a (ei, ele)
  • agață
(să)
  • agațe
  • agățe
  • agățau
  • agăța
  • agățaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acăța
  • acățare
  • acățat
  • acățând
singular plural
  • acață
  • acățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acăț
(să)
  • acăț
  • acățam
  • acățai
  • acățasem
a II-a (tu)
  • acăți
(să)
  • acăți
  • acățai
  • acățași
  • acățaseși
a III-a (el, ea)
  • acață
(să)
  • acațe
  • acățe
  • acăța
  • acăță
  • acățase
plural I (noi)
  • acățăm
(să)
  • acățăm
  • acățam
  • acățarăm
  • acățaserăm
  • acățasem
a II-a (voi)
  • acățați
(să)
  • acățați
  • acățați
  • acățarăți
  • acățaserăți
  • acățaseți
a III-a (ei, ele)
  • acață
(să)
  • acațe
  • acățe
  • acățau
  • acăța
  • acățaseră
Intrare: agățare
agățare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • agățare
  • agățarea
plural
  • agățări
  • agățările
genitiv-dativ singular
  • agățări
  • agățării
plural
  • agățări
  • agățărilor
vocativ singular
plural
acățare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acățare
  • acățarea
plural
  • acățări
  • acățările
genitiv-dativ singular
  • acățări
  • acățării
plural
  • acățări
  • acățărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)