3 intrări

16 definiții

AFÚRCĂ, afurci, s. f. Ansamblu de manevre și de cabluri folosite la afurcarea unei nave. – Din afurca (derivat regresiv).

AFÚRCĂ, afurci, s. f. Ansamblu de manevre și de cabluri folosite la afurcarea unei nave. – Din afurca (derivat regresiv).

afúrcă s. f., g.-d. art. afúrcii; pl. afúrci

afúrcă s. f., g.-d. art. afúrcii; pl. afúrci

AFÚRCĂ s.f. (Mar.) Ansamblu de manevre și de cabluri folosite la afurcarea unui vas. [< afurca].

AFÚRCĂ s. f. ansamblu de manevre și cabluri folosite pentru afurcare. (< afurca)

afurcá vt [At: DA ms / Pzi: afúrc / E: it afforcare, fr affourche] A ancora o navă cu două ancore, ale căror lanțuri se încrucișează ca o furcă, pentru a nu se încurca atunci când vasul e răsucit de vânt.

AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. A ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală și fixate într-un punct cu o cheie. – Din it. afforcare.

AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. A ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală și fixate într-un punct cu o cheie. – Din it. afforcare.

AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa o navă aruncînd în fundul apei două ancore ale căror cabluri se încrucișează ca o furcă.

AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa o navă cu două ancore ale căror lanțuri sunt prinse printr-o cheie de care se leagă și lanțul navei. – Fr. affourcher.

afurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 afúrcă

afurcá vb., ind. prez. 1 sg. afúrc, 3 sg. și pl. afúrcă

AFURCÁ vb. I. tr. (Mar.) A fixa o corabie de fundul apei cu ajutorul a două ancore. [P.i. afúrc și -chez. / < it. afforcare, fr. affourcher].

AFURCÁ vb. tr. a ancora o navă cu ajutorul a două ancore. (< it. afforcare)

*afúrc, a v. tr. (d. furcă după fr. affourcher). Mar. Dispun în formă de furcă lanțurile a doŭă ancore lăsate în apă.

Intrare: afurcă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afurcă afurca
plural afurci afurcile
genitiv-dativ singular afurci afurcii
plural afurci afurcilor
vocativ singular
plural
Intrare: afurca (1 afurc)
afurca (1 afurc) verb grupa I conjugarea I
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afurca afurcare afurcat afurcând singular plural
afurcă afurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afurc (să) afurc afurcam afurcai afurcasem
a II-a (tu) afurci (să) afurci afurcai afurcași afurcaseși
a III-a (el, ea) afurcă (să) afurce afurca afurcă afurcase
plural I (noi) afurcăm (să) afurcăm afurcam afurcarăm afurcaserăm, afurcasem*
a II-a (voi) afurcați (să) afurcați afurcați afurcarăți afurcaserăți, afurcaseți*
a III-a (ei, ele) afurcă (să) afurce afurcau afurca afurcaseră
Intrare: afurca (1 afurchez)
afurca (1 afurchez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afurca afurcare afurcat afurcând singular plural
afurchea afurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afurchez (să) afurchez afurcam afurcai afurcasem
a II-a (tu) afurchezi (să) afurchezi afurcai afurcași afurcaseși
a III-a (el, ea) afurchea (să) afurcheze afurca afurcă afurcase
plural I (noi) afurcăm (să) afurcăm afurcam afurcarăm afurcaserăm, afurcasem*
a II-a (voi) afurcați (să) afurcați afurcați afurcarăți afurcaserăți, afurcaseți*
a III-a (ei, ele) afurchea (să) afurcheze afurcau afurca afurcaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)