9 definiții pentru afurca


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afurca vt [At: DA ms / Pzi: afúrc / E: it afforcare, fr affourche] A ancora o navă cu două ancore, ale căror lanțuri se încrucișează ca o furcă, pentru a nu se încurca atunci când vasul e răsucit de vânt.

AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. A ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală și fixate într-un punct cu o cheie. – Din it. afforcare.

AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. A ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală și fixate într-un punct cu o cheie. – Din it. afforcare.

AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa o navă aruncînd în fundul apei două ancore ale căror cabluri se încrucișează ca o furcă.

AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa o navă cu două ancore ale căror lanțuri sunt prinse printr-o cheie de care se leagă și lanțul navei. – Fr. affourcher.

AFURCÁ vb. I. tr. (Mar.) A fixa o corabie de fundul apei cu ajutorul a două ancore. [P.i. afúrc și -chez. / < it. afforcare, fr. affourcher].

AFURCÁ vb. tr. a ancora o navă cu ajutorul a două ancore. (< it. afforcare)

*afúrc, a v. tr. (d. furcă după fr. affourcher). Mar. Dispun în formă de furcă lanțurile a doŭă ancore lăsate în apă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 afúrcă

afurcá vb., ind. prez. 1 sg. afúrc, 3 sg. și pl. afúrcă

Intrare: afurca
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afurca
  • afurcare
  • afurcat
  • afurcatu‑
  • afurcând
  • afurcându‑
singular plural
  • afurcă
  • afurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afurc
(să)
  • afurc
  • afurcam
  • afurcai
  • afurcasem
a II-a (tu)
  • afurci
(să)
  • afurci
  • afurcai
  • afurcași
  • afurcaseși
a III-a (el, ea)
  • afurcă
(să)
  • afurce
  • afurca
  • afurcă
  • afurcase
plural I (noi)
  • afurcăm
(să)
  • afurcăm
  • afurcam
  • afurcarăm
  • afurcaserăm
  • afurcasem
a II-a (voi)
  • afurcați
(să)
  • afurcați
  • afurcați
  • afurcarăți
  • afurcaserăți
  • afurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • afurcă
(să)
  • afurce
  • afurcau
  • afurca
  • afurcaseră
verb (VT204)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afurca
  • afurcare
  • afurcat
  • afurcatu‑
  • afurcând
  • afurcându‑
singular plural
  • afurchea
  • afurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afurchez
(să)
  • afurchez
  • afurcam
  • afurcai
  • afurcasem
a II-a (tu)
  • afurchezi
(să)
  • afurchezi
  • afurcai
  • afurcași
  • afurcaseși
a III-a (el, ea)
  • afurchea
(să)
  • afurcheze
  • afurca
  • afurcă
  • afurcase
plural I (noi)
  • afurcăm
(să)
  • afurcăm
  • afurcam
  • afurcarăm
  • afurcaserăm
  • afurcasem
a II-a (voi)
  • afurcați
(să)
  • afurcați
  • afurcați
  • afurcarăți
  • afurcaserăți
  • afurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • afurchea
(să)
  • afurcheze
  • afurcau
  • afurca
  • afurcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afurca

  • 1. A ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală și fixate într-un punct cu o cheie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: