AFION s. n. 1. Suc cu proprietăți narcotice, extras de obicei din macul de grădină. 2. Plantă din care se extrage acest suc [Pr.: -fi-on] – Din ngr. afióni, tc. afyon.

afion sms [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~om / P: ~fi-on / E: tc afion] 1 Opiu. 2 Plantă din care se extrage afionul (1). 3 (Fig) Letargie (provocată, de obicei, de opiu). corectat(ă)

AFION sbst. ☠ Suc extras din măgăliile necoapte ale macului-de-grădină (Papaver somniferum), opiu; luat în cantități foarte mici, alină durerile și aduce somn; în cantitate mai mare, e o otravă foarte primejdioasă: rachiul din butoiu era cu ~ (ISP.) [tc.].

AFION s. n. 1. Suc cu proprietăți narcotice, extras de obicei din macul de grădină. 2. Plantă din care se extrage acest suc. [Pr.: -fi-on] – Din ngr. afióni, tc. afyon.

AFION s. n. sg. 1. Suc extras din macul de grădină și întrebuințat ca narcotic; p. ext. nume dat și altor substanțe cu asemenea proprietăți. V. opiu. Neguțătorul Batic-Mesive, care venea cu mătăsuri și mai ales afion de la Kitai, în anul al treizeci și optulea al domniei lui Rira-împărat, ar fi fost oprit de hoți nu departe de poarta răsăriteană a cetății Babahan. SADOVEANU, D. P. 181. Păzitorii fură cuprinși de un somn sor’cu moartea... Pasămite rachiul din butoi era cu afion. ISPIRESCU, L. 374. 2. Plantă (de obicei macul de grădină) din care se extrage sucul amintit mai sus. Frunzișoară de-afion, S-a dus bădița Ion Ș-a lăsat murgu-n pripon. ȘEZ. I 165. 3. Fig. Amorțeală, toropeală. Ce glas dulce! numai ea poate să-mi împrăștie gîndurile cele triste... Mi-o trecut... s-o spart afionu la glasul tău. ALECSANDRI, T. 617. – Pronunțat: -fi-on.

AFION s. n. 1. Suc cu proprietăți narcotice, extras de obicei din macul de grădină. 2. Plantă, de obicei macul de grădină, din care se extrage acest suc. 3. Fig. Amorțeală, toropeală. [Pr.: -fi-on] – Ngr. afioni (tc. afyon).

afion n. opiu: rachiul din butoiu era cu afion ISP. [Turc. AFION, din gr. òpion].

afión n., pl. oane (turc. [d. ar.] afion și afiun, d. vgr. ópion, care vine d. ópos, suc; ngr. afióni; lat. ópium). Opiŭ. Fig. A plesnit afionu, i-a trecut beția, a revenit la starea normală.

afiom sms vz afion

afion (desp. -fi-on) s. n.

afion (-fi-on) s. n.

afion s. n. (sil. fi-on)

AFION s. v. opiu.

afion s. v. OPIU.

afion, s. m. – Narcotic, stupefiant. – Mr. afione. Tc. afyon, afyun, care provine, prin arab. afyūn, din gr. ὄπιον (Roesler 580; Șeineanu, II, 9; Lokotsch 25); cf. ngr. ἀφιόνι, alb., bg. afion. În rom. desemnează un soporific nedeterminat, fiindcă opiul (opiu, s. m., din fr. opium) a fost necunoscut pînă în epoca actuală.