2 intrări

2 definiții

aferá vb., ind. prez. 3 sg. afereáză

AFERÁ vb. intr. a incumba. (< fr. afférer)

Intrare: aferare
aferare
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aferare aferarea
plural aferări aferările
genitiv-dativ singular aferări aferării
plural aferări aferărilor
vocativ singular
plural
Intrare: afera
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afera aferare aferat aferând singular plural
aferea aferați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aferez (să) aferez aferam aferai aferasem
a II-a (tu) aferezi (să) aferezi aferai aferași aferaseși
a III-a (el, ea) aferea (să) afereze afera aferă aferase
plural I (noi) aferăm (să) aferăm aferam aferarăm aferaserăm, aferasem*
a II-a (voi) aferați (să) aferați aferați aferarăți aferaserăți, aferaseți*
a III-a (ei, ele) aferea (să) afereze aferau afera aferaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)